O femeie a murit și alte patru persoane au fost rănite, într-un accident care s-a produs, duminică, pe DN 2, la ieșirea din Oreavu spre Buzău, la fața locului intervenind mai multe autospeciale pentru a acorda primul ajutor victimelor, potrivit Mediafax.

Accident rutier (arhiva)Foto: Agerpres

Potrivit Poliției Buzău, în accidentul de pe DN2 au fost implicate trei mașini. În urma impactului, o femeie a murit.

„Este accident cu trei autoturisme implicate pe DN 2 la ieșirea din Oreavu spre Buzău. Sunt cinci răniți, dintre care o femeie decedată. La fața locului acționează echipaje multiple de poliție, descarcerea, o ambulanță SMURD și patru ambulanțe SAJ”, a transmis Poliția Buzău.