Povestea patiserului român dintr-o suburbie londoneză care refuză să angajeze britanici: Un englez evită orele suplimentare / Românii sunt disperați să muncească

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 5 august 2018, 8:45 Actualitate | Esenţial


Londra
Foto: YouTube
Un patiser român a declarat că nu vrea să angajeze britanici pentru că nu muncesc la fel de mult precum compatrioţii săi, relatează sâmbătă publicaţia Kentwood Post pe site-ul său, potrivit Agerpres.

Fiecare dintre cei 16 angajaţi ai lui Ovidiu Şarpe de la "Pastisserie Romana" din Burnt Oak, suburbie aflată în nord-vestul Londrei, provine din România. Bărbatul, care a fugit din România în 1979, spune că britanicii inventează scuze pentru a evita orele suplimentare şi că nu au nici aptitudinile, nici hotărârea celor veniţi din ţara sa natală.  

"Sunt disperaţi să muncească. Sar imediat la oportunitatea de a munci. Dacă apar două ore suplimentare, se oferă. Un englez ar putea spune în schimb 'da, dar nu duminica asta, cealaltă' ", şi-a apărat patronul român decizia de a angaja numai concetăţeni. 

"Ei muncesc din greu pentru a trimite banii peste hotare. De aceea vin aici. Muncesc din greu pentru a trimite banii acasă. De asemenea, este mai uşor pentru ei să comunice unul cu altul", a mai spus Ovidiu Şarpe. 

Românul a venit în Marea Britanie ca refugiat politic care fugea de regimul comunist al dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar spune că a votat pentru Brexit deoarece acolo unde trăieşte el britanicii au devenit o minoritate. Burnt Oak este cunoscut sub numele de "Little Romania" datorită comunităţii imense de români, iar localnicii au ajuns să-i spună "Bontoc", după modul în care numele este pronunţat de români, scrie Kentwood Post. 

Românii i-au depăşit pe irlandezi şi au devenit a doua cea mai mare comunitate non-britanică din Marea Britanie după polonezi. Ovidiu Şarpe spune că nu-şi permite să-i pregătească de la zero pe britanici. "Dacă iau un patiser englez trebuie să fac un curs intensiv, probabil de una sau două luni. Nu am timp să-i pregătesc", a spus el. 

Patronul român pretinde că îşi tratează concetăţenii mai bine decât în România şi că se vede cu ochiul liber că sunt mulţumiţi. Românul în vârstă de 72 de ani care este tată a şase copii mai spune că "dacă saluţi pe cineva în româneşte pe stradă, cinci oameni îşi vor întoarce capetele".  

"Sunt mai mulţi români decât britanici aici. Este vina guvernului britanic pentru că a spus 'bună ziua, veniţi'. Frontiera este mult prea deschisă", a opinat el. El atrage atenţia că pentru româniii care vorbesc între ei limba natală şi urmăresc posturi tv româneşti, este important să se integreze. Totuşi, afirmă el, "sper că guvernul înţelege că Marea Britanie are nevoie de români".




















5872 vizualizari

  • +3 (13 voturi)    
    Ei , acuma se explica o infringere istorica (Duminică, 5 august 2018, 9:41)

    Intermezzo [utilizator]

    Ce infringere ? Aia pe care au suferit-o englezii in 1916 la Gallipoli din partea turcilor . Se stie ca acolo turcii i-au batut mar . Ia sa fi fost romani ? Acuma ar fi fost plina Turcia de biserici ortodoxe . Poate si de patiserii :))
  • +23 (27 voturi)    
    Intrebare (Duminică, 5 august 2018, 10:00)

    farty [utilizator]

    Pe cei care mumcesc suplimentar, ii plateste suplimentar, sau treaba se face "romaneste"? Nu de alta, dar asta e unul din multele motive pentru care romanii prefera sa emigreze: patronii romani, care scot untul din tine... suplimentar (si gratuit). Iar motivul invocat e tot timpul acelasi "daca nu vrei sa muncesti, nu e problema, am patru cv-uri care bat la poarta". Romaneste!!!
    • +12 (12 voturi)    
      Orele suplimentate trebuiesc platite dublu (Duminică, 5 august 2018, 15:09)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui farty

      Acum nah, trebuie sa fii infiltrate acolo ca aia din documentar, ca sa vezi exact cum isi trateaza angajati. Daca au coloanal vertebrala si nu is platiti pt overtime pot sa-l toarne si atunci a suflecat-o patronal, ca acolo nu merge "si asa" cu inspectorii si legea.
      • +5 (7 voturi)    
        Este o prostie asta (Duminică, 5 august 2018, 23:12)

        DE:AD:BE:EF:CA:FE [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

        Orele suplimentare trebuie platite conform contractului. Daca acolo scrie ca ele se platesc dublu, dublu vor fi; daca scrie de 10 ori, de 10 ori sa fie si daca nu scrie nimic, se vor plati ca ore normale. Asa cum fiecare angajat isi negociaza contractul.
  • +14 (14 voturi)    
    Cetatenii britanici care ar lucra intr-o brutarie (Duminică, 5 august 2018, 10:49)

    telecom_guy [utilizator]

    Se numesc gen Hassan, Ahmed, Ali. Adica "generatia a doua" cum se mai numesc, urmasii imigrantilor care chiar au muncit. Copii scapati de sub control, fara tragere de inima si pregatire de a avea un job, usor de radicalizat.
    Ceilalti, au studii, termina scoala, nu ajung sa lucreze la brutarie.
  • +6 (14 voturi)    
    Mă îndoiesc că vor rămâne fără reacții (Duminică, 5 august 2018, 11:00)

    hic sunt leones [utilizator]

    din partea autorităților aceste declarații, pentru că este ilegal să faci angajări în baza unui criteriu discriminatoriu.
    • +8 (10 voturi)    
      sunt curios daca si celelalte minoritati (Duminică, 5 august 2018, 13:35)

      blec-bierd [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      angajeaza fara sa discrimineze. mai ales musulmanii
  • +2 (8 voturi)    
    Auzi Daddy, (Duminică, 5 august 2018, 11:00)

    JHolden [utilizator]

    'muncesc pentru a trimite banii peste hotare', nu cred ca-i trimite in Franta sau Germania, ci in Romania. Cand diaspora baga in tara 5 mld. de euro anual (doar ce-i inregistrat), pe cand investitiile in tara nu depasesc 3 mld. de euro, dar nu voteaza decat 2 senatori si 4 parlamentari (4 milioane de oameni).
  • +11 (13 voturi)    
    Refuză să angajeze britanici! (Duminică, 5 august 2018, 11:18)

    asavreau [utilizator]

    Și britanicii stau la coadă să se angajeze?
  • +5 (11 voturi)    
    sa nu mai trimita bani celor care voteaza (Duminică, 5 august 2018, 11:47)

    rov [utilizator]

    cu politicienii nemerici care ii alunga din Romania!!!
  • +14 (24 voturi)    
    Sclavie moderna (Duminică, 5 august 2018, 12:09)

    MATEIASH24 [utilizator]

    pai, of course ca ii plac romanii, Ca muncesc poate cu 35-50 de lire pe zi, fara carte de munca si nici un beneficiu. sclavie moderna. Niste marlani..
    • +1 (9 voturi)    
      De aceea legislatia muncii (Duminică, 5 august 2018, 13:59)

      DE:AD:BE:EF:CA:FE [utilizator] i-a raspuns lui MATEIASH24

      Ar trebui sa fie foarte simpla: respectarea normelor de siguranta a muncii + protectie impotriva abuzului (cand nu te plateste pt munca prestata).

      Tot restul trebuie sa fie in contract. Vine unul sa iti munceasca ca sclav si tu sa il platesti putin? Cat timp contractul semnat e respectat, s-au gasit doi acre se iubesc unul pe altul.
    • +3 (5 voturi)    
      £35-£50 pe zi?? (Duminică, 5 august 2018, 20:34)

      the-jackall [utilizator] i-a raspuns lui MATEIASH24

      In Londra? Poate acum 10 ani. Chiar si la negru, in Londra, nu munceste nimeni pe banii aia. Poate daca ai venit ieri si nu stii care-i treaba insa dupa cateva saptamani iti vei cauta altceva cu siguranta pentru ca nu vei supravietui cu £1500 lunar (asta daca muncesti 30 zile din 30 cu £50 pe zi) “cash in hand”. Deci despre ce vorbesti?
    • +1 (1 vot)    
      unul din sfaturile pt. muncitorii romani (Luni, 6 august 2018, 22:40)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui MATEIASH24

      care pleaca la munca in U.E., si anu lua teapa, este de a evita patronii romani.
  • +6 (20 voturi)    
    Nici nu e de mirare că englezii au avut un imperiu (Duminică, 5 august 2018, 12:58)

    Nyk1 [utilizator]

    Se respectă și nu au mentalitate de slugă, precum alte popoare.
  • +23 (27 voturi)    
    omul a stat cam degeaba in UK, (Duminică, 5 august 2018, 13:21)

    __alex__ [utilizator]

    mentalitatea de roman a ramas. Ia sa fi refuzat britanicii sa angajeze romani pe motiv ca fura, unde ar fi imbatranit individul?
  • +22 (22 voturi)    
    Bravos națiune! Halal să-ți fie! (Duminică, 5 august 2018, 14:46)

    Amerlocu [utilizator]

    Ăsta e genul de retardat obraznic care generează resentimente și clișee. Media mexicană e și ea plină de povești de soiul ăsta despre mexicani frumoși, harnici, plini de inițiativă și inteligență fără de care ce s-ar face prostovanii ăia de americani?! Iar când îi umflă ICE-ul să-i trimită înapoi în țara lor plină de oameni harnici, inteligenți, frumoși și inimoși nu există umilință pe care să n-o înghită ca apa numai să scape.

    Așa ca fapt divers, în Mexic ca și în România, sportul național e furtul oului de sub găină. Și tot ca fapt divers, mexicanii cei buni frumoși și inteligenți votează de aproape 90 de ani încontinuu PSD-ul lor numit Partidul Revoluționar Instituțional. Și ca să vezi coincidență, motivele pentru care mexicnii votează de aproape 90 de cleptocrații sunt că: „Dom'le e adevărat că fură și mint, dar măcar se pricep să guvenreze.” Sau: „Da maică e adevărat că fură, dar măcar ne mai dau și nouă câteceva”. Și o altă coincidență tulburătoare: Opoziția meixcană e formată din fo' 15 partidulețe conduse duse de leader-i geniali & mari oratori ce se sfâșie între ei 24/7. Periodic ies de disperare în stradă. Produc sloganuri și banner-e haioase. După care urmează business as usual: Partidul Revoluționar Instituțional își vede de treburi iar zavragii se scarpină între urechi să vadă cum mai pot sări gardul să mai slugărească un pic pe la amerecanii ăia proști și obezi

    Vorba poetului: „Viitor de aur țara noastră are!”
  • +11 (13 voturi)    
    Alt romanas (Duminică, 5 august 2018, 17:08)

    Stefannel [utilizator]

    1. in UK discriminarea se pedepseste, atat de justitie cat si de societate.5000 de share-uri pe FB si baiatul iese din business.
    2. Probabil ca britanicii ocolesc acea patiserie deoarece nu plateste orele suplimentare 150% sau 200% cum ar trebui sau nu ofera prea multe beneficii.
    3. Ce britanic ar accepta sa lucreze ca sclavul in propria sa tara pentru un strain ?
  • +11 (11 voturi)    
    As usual... (Duminică, 5 august 2018, 18:20)

    unTaran [utilizator]

    Alt "buticar" ajuns businessman.
  • +7 (7 voturi)    
    "Moderatorului" lu' peste... (Duminică, 5 august 2018, 21:18)

    lucky luck [utilizator]

    Ar fi placut baiete sa nu cenzurezi comentariile care nu--ti plac sau care sunt critice cu Hotnews. Nu de alta, dar e un articol in constitutie referitor la libertatea de exprimare. Stiu, e greu de inteles. Uneori, cand ai "putere", iti imaginezi ca ai fost investit ca sa o utilizezi dupa cum te taie capul. Asa s-au gandit si Dragnea sau politistii care l-au arestat pe baiatul nu numerele. Asa s-au gandit inaintea lor Basescu si Boc, mai inainte Ceausescu si Iliescu. Dar te-ai astepta de la un "organ de presa" care propovaduieste "democratia", sa tolereze critica. Ei bine, nu! Reflexele de body guard cu "ceafa-n soare" sunt mai puternice...
  • 0 (2 voturi)    
    normal (Luni, 6 august 2018, 12:47)

    martel55 [utilizator]

    romanii sunt disperati s amuncerasca, si ne mai miram de ce o dcuem prost....nu cumva e o legatura intre raportul salariilor in PIB , care arata si nevelul de trai, si disperarea de a munci?daca ne uitam in lume, cu cat oamenii sunt mai disperati sa mucneasca si l;ucreaza mai multe ore pe zi, paradoxal, cu atat o duc mai prost....patornul ala se mandreste prostese cu acea disperare, in timp ce englezii aia care nu fac ore suplimentare o duc mult mai bine decat romanii disperati sa munceasca


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version