​Președintele venezuelean Nicolas Maduro susține că a supraviețuit unei tentative de asasinat cu drone explozive, scrie BBC News. El susținea un discurs în cadrul unui eveniment militar, la Carcas, când presupusul atentat ar fi avut loc. Un grup misterios rebel ar fi comis atentatul, informează și AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Imaginile de la evenimentul respectiv îl arată pe Maduro care se utiă brusc spre cer în timpul discursului său, în timp ce zeci de soldați încep să alerge. Șapte soldați ar fi fost răniți și mai multe persoane au fost arestate, potrivit autorităților, relateazăBBC.

Un misterios grup rebel care ar fi compus din civili şi militari a revendicat atentatul care l-ar fi vizat sâmbătă pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, potrivit unui comunicat difuzat pe reţelele sociale, scrie AFP, citată de Agerpres.

"Este contrar onoarei militare să-i menţii la guvernare pe cei care au uitat Constituţia şi au făcut din funcţia publică un mod obscen de îmbogăţire", denunţă textul semnat de "Mişcarea naţională a soldaţilor în cămaşă".

"Nu putem tolera ca populaţia să fie înfometată, ca bolnavii să nu aibă medicamente, ca moneda să nu mai aibă valoare, ca sistemul educativ să nu mai înveţe nimic şi să nu facă decât îndoctrinare cu comunism", se mai menţionează în comunicat. "Popor al Venezuelei, pentru ca această luptă de emancipare să fie o reuşită, este necesar să coborâm cu toţii în stradă şi să nu mai plecăm", adaugă textul citat.

Atacul eşuat ar face parte din "Operaţiunea Phoenix", potrivit comunicatului citit sâmbătă seara de Patricia Poleo, o jurnalistă apropiată de opoziţie care locuieşte în SUA, pe canalul ei de YouTube. Adversară a guvernului socialist venezuelean, ea s-a limitat doar să citească textul pe care afirmă că l-a primit de la acest grup rebel, potrivit AFP.

Nicolas Maduro l-a acuzat sâmbătă seară pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos că este responsabil pentru acest "atentat". El a implicat, de asemenea, persoane despre care a spus că trăiesc în SUA. "Primele investigaţii ne indică că mai mulţi finanţatori trăiesc în SUA, în statul Florida", a spus Maduro la televiziune. "Sper că preşedintele Donald Trump este dispus să combată grupuri teroriste", a adăugat el.​