Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, preşedintele Klaus Iohannis fiind invitat la această reuniune. Surse politice au confirmat, pentru Agerpres, că şeful statului va participa la reuniunea liberalilor.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

La Consiliul Naţional al liberalilor se va discuta despre criteriile, procedura şi calendarul de alcătuire a listei candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, calendarul de desemnare a candidaţilor PNL la funcţiile de primar în municipiile reşedinţă de judeţ şi va fi supus dezbaterii şi adoptării un document intitulat 'Principiile bunei guvernări liberale'.

Norma de reprezentare la Consiliul Naţional va fi de 1.500 de delegaţi - 1.022 de delegaţi aleşi şi 478 de delegaţi de drept.

Înainte de Consiliul Naţional, conducerea PNL se va reuni într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional în care se va discuta despre reformularea criteriilor pentru selectarea candidaţilor la europarlamentare, care au fost stabilite de BPN luni.

"Aici sunt nişte discuţii. Vedem dacă în Biroul Politic Naţional se va lua decizia respectivă. (...) Eu întotdeauna am căutat să găsesc o soluţie care să fie împărtăşită de cât mai mulţi", a declarat vineri preşedintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament, întrebat dacă în şedinţa BPN de sâmbătă se va discuta despre reformularea criteriilor pentru desemnarea candidaţilor la europarlamentare.

Potrivit acestuia, în BPN se va discuta şi despre modificările la Statutul PNL.

Biroul Politic Naţional a votat, luni, criteriile pentru desemnarea candidaţilor, calendarul şi procedura de alcătuire a listei pentru alegerile europarlamentare şi modificarea statutului partidului, în sensul în care şefii filialelor judeţene pot fi demişi cu majoritatea voturilor membrilor BPN. Decizia finală în cazul acestor propuneri aparţine Consiliului Naţional. Potrivit unor surse liberale, este posibil ca propunerea de modificare a statutului partidului să fie amânată.

BPN a stabilit luni că pentru a putea candida pe listele PNL la europarlamentare, între altele, liberalii trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare şi să beneficieze de sprijinul a jumătate plus unu dintre filialele din această regiune. Criteriile de evaluare a candidaturilor sunt: experienţa politică, administrativă şi profesională, în relaţii internaţionale şi calitatea proiectului depus pentru activitatea în cadrul Parlamentului European.