Suedia anulează de la 1 august numărul anti-PSD: Nu aprobăm emiterea numerelor de înmatriculare ofensatoare
Agenţia suedeză a Transporturilor a decis anularea, începând din 1 august, numărului de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conţinea un mesaj obscen la adresa Partidului Social-Democrat (PSD), se arată într-un răspuns transmis agenţiei MEDIAFAX. Agenția susține că nu aprobă numerele de înmatriculare ofensatoare.
„Agenţia suedeză a Transporturilor aprobă numere de înmatriculare personalizate pentru utilizarea pe teritoriul Suediei. Numerele de înmatriculare personalizate sunt permise şi în străinătate, cu condiţia să nu intre în contradicţie cu legislaţia locală. În momentul aprobării numerelor de înmatriculare personalizate, luăm în considerare diverse criterii. Unul dintre criterii este să analizăm combinaţia de litere sau cifre şi dacă acestea sunt percepute ca fiind ofensatoare. În acest caz, nu aprobăm emiterea numărului de înmatriculare. Cu toate acestea, nu putem şti în avans semnificaţia oricărei combinaţii posibile în toate limbile străine. Cuvinte care în anumite limbi nu sunt ofensatoare pot fi ofensatoare în alte limbi. Dacă Agenţiei suedeze pentru Transporturi i se aduce la cunoştinţă că un anumit număr de înmatriculare este ofensator, acesta este retras”, a transmis instituţia într-un răspuns la o solicitare a agenţiei de presă MEDIAFAX.
„În acest caz specific, când ne-a fost adus în atenţie că numărul de înmatriculare este ofensator, am decis anularea acestuia. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare îşi încetează valabilitatea din 1 august”, precizează Agenţia suedeză a Transporturilor.
Răzvan Ș., în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie, prin Vama Nădlac, cu o mașină cu numere de înmatriculare conţinând un mesaj obscen la adresa PSD. Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat în întreaga țară. Timp de zece zile, bărbatul a fost oprit în trafic de patru ori de Poliție, în județele Olt, Hunedoara și Dolj. Abia ultima dată, luni dimineața, polițiștii l-au oprit în Capitală și i-au reținut plăcuțele de înmatriculare și permisul. Motivul: românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferențiale, obținute în Suedia, pe teritoriul României. Totuși a fost nevoie de două săptămâni pentru ca Poliția să stabilească acest lucru, perioadă în care oficialii de la București au corespondat cu autoritățile suedeze.
Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr anti-PSD, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că încearcă să recupereze permisul de conducere până pe data de 11 august, când pleacă din România, deoarece este şofer profesionist în Suedia.
Răzvan Ştefănescu spune că este şofer profesionist în Suedia, având toate categoriile auto, şi nu mai poate să muncească dacă nu îşi recuperează permisul.
„Sunt şofer profesionist, am toate categoriile. Pe 11 august trebuie să plec din ţară. Nu ştiu ce voi face. Eu sper să recuperez permisul. Poliţiştii m-au anunţat că mi-au suspendat permisul pe perioada cercetărilor. Eu nu am cetăţenia suedeză, sunt doar rezident. Permisul era românesc”, a afirmat Răzvan Ştefănescu.
Ioana Mateş, avocata şoferului, a precizat că va solicita Pachetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 ca lui Răzvan Ştefănescu să-i fie restituit permisul, cel puţin temporar, pentru a putea pleca din ţară.
Avocata a afirmat că s-a înţeles greşit că Răzvan Ştefănescu va depune o plângere penală împotriva poliţiştilor, însă este posibil să fie înaintată o sesizare cu privire la comportamentul agenţilor.
Brigada Rutieră a anunţat luni că lui Răzvan Ştefănescu i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România”, faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.
„Un echipaj de poliţie al Brigăzii Rutiere din cadrul DGPMB, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 3, a depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Suedia, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. Conducătorul auto a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere în vederea declanşării verificărilor procedurale, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare şi circulaţie şi a vehiculului pe drumurile publice”, preciza, luni, Brigada Rutieră.
Poliţia susţine că art. 36, alin. (3), cu trimitere la pct. 1 din Anexa nr. 2 din Convenţia de la Viena (8 noiembrie 1968) ratificată de România prin Decretul nr. 318 din 1980, stipulează că „numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere (…)”, context în care se confirmă lipsa de valabilitate a numărului aplicat pe autoturism şi astfel permisiunea de a folosi, pe teritoriul României, doar numărul permanent, care figurează şi în bazele de date.
