Pompierii reiau în această dimineață căutările bărbatului luat de apele unui pârâu cu debit crescut, în judeţul Vâlcea. Viitura a surprins o fetiţă de 12 ani, care a murit, pe mama acesteia şi un localnic, precizează Mediafax.

Inundatii masive in RomaniaFoto: Facebook/ IGSU

Pompierii au fost chemaţi duminică în comuna Lădeşti pentru salvarea unei fetiţe care a fost luată de ape. Când au ajuns, au aflat de la martori că fetița era împreună cu mama ei și cu un consătean.

Cei trei au încercat să traverseze apele pârâului Bârlui prin vad.

”Viitura formată în urma precipitațiilor abundente i-ar fi surprins pe cei trei, scăpând doar femeia”, au indicat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Fetiţa luată de viitură nu a mai putut fi resuscitată.

Căutările bărbatului au fost suspendate duminică seară.