Explozie la un gater dezafectat din Harghita, un bărbat a fost rănit foarte grav. Elicopterul SMURD nu poate interveni din cauza vremii

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 29 iulie 2018, 10:01 Actualitate | Esenţial


Interventie ISU
Foto: Facebook
Paznicul unui gater dezafectat din municipiul Toplița a fost rănit grav duminică dimineața, în urma unei explozii neurmată de incendiu, produsă cel mai probabil în urma unor acumulări de gaze. Elicopterul SMURD a fost solicitat să-l preia, însă nu poate interveni din cauza vremii, transmite Mediafax.

Potrivit ISU Harghita, o explozie neurmată de incendiu s-a produs la o butelie, cel mai probabil în urma unor acumulări de gaze, la punctul de pază al unui gater dezafectat.

”O persoană este rănită, paznicul de 40 de ani, care a suferit arsuri pe circa 70% din suprafața corpului. El a fost preluat de un echipaj SAJ. Au intervenit două echipaje de la Garda de intervenție Toplița cu o autospecială și o ambulanță SMURD plus 8 subofițeri”, potrivit ISU Harghita.

Bărbatul asigura paza gaterului și se afla într-o încăpere de mici dimensiuni când s-a produs explozia. El va fi transportat la Spitalul din Toplița, iar apoi probabil va fi transferat la altă unitate spitalicească.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















843 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version