Un accident a avut loc sâmbătă dimineaţă pe DN7 Călimăneşti - Brezoi, în judeţul Vâlcea, provocat de un şofer de TIR care a intrat pe contrasens într-o curbă. Printre răniţi se află şi un bebeluş de 7 luni, transmite Mediafax.

Primele informaţii furnizate de Centrul Infotrafic arătau că o persoană a murit, iar alte două au fost rănite, însă ulterior Poliţia a precizat că trei persoane au fost rănite.

Potrivit IPJ Vâlcea, o maşină care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea - Sibiu a fost lovită frontal, în zona Cârligul Mic, de un TIR care venea din sensul opus. TIR-ul nu ar fi redus viteza într-o curbă periculoasă.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Vâlcea declară că şoferul maşinii, în vârstă de 50 de ani, a murit, iar două femei de 35 şi 50 de ani, precum şi un bebeluş de 7 luni, au fost duşi la spital.