​Ministerul Justiţiei solicită suplimentarea cu 160 de posturi a schemei de personal de la DNA (proiect)

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 27 iulie 2018, 21:21 Actualitate | Esenţial


Sediul DNA
Foto: Hotnews
Ministerul Justiţiei solicită suplimentarea cu 160 de posturi a schemei de personal pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, scrie Agerpres.

Potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul instituţiei, MJ solicită suplimentarea schemei de personal a DNA cu 90 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, 20 de posturi de specialişti şi 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public suplimentându-se în mod corespunzător.

În nota de fundamentare a proiectului se precizează că analiza principalilor indicatori statistici din anul 2017 demonstrează o creştere a activităţii DNA atât în efectuarea urmăririi penale, cât şi în activitatea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată.

"Creşterea volumului de activitate la Direcţia Naţională Anticorupţie se reflectă în cauzele noi înregistrate în anul 2017, respectiv 3.668, numărul total de dosare în curs de soluţionare de către procurorii Direcţiei fiind de 11.234. Schema de personal a Direcţiei Naţionale Anticorupţie la finele anului 2017 era ocupată în proporţie de 93,39% (735 posturi ocupate din cele 787), unele persoane având raporturile de muncă suspendate ca urmare a unor situaţii obiective (concedii de creştere a copilului etc.)", se menţionează în document.

Potrivit MJ, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 51/2016, a fost adoptată OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, fiind aduse modificări articolului 142 din Codul de procedură penală, iar în baza acestor modificări legislative, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al DNA au preluat în integralitate atribuţiile de efectuare a supravegherii tehnice în procesele penale, volumul de muncă al acestui compartiment crescând în mod corespunzător.

"Într-o primă etapă, prin HG nr. 158/2016, a fost suplimentat numărul de posturi de ofiţer şi agent de poliţie judiciară cu 40 de posturi (dintr-un necesar total de 130 de posturi ce se impune a fi suplimentat ca urmare a aplicării OUG 6/2016). În prezent, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează cu un număr de 260 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară", se mai arată în proiect.

În prezent, se precizează în document, numărul de posturi de personal auxiliar de specialitate la nivelul Direcţiei este insuficient, fiecare secţie/serviciu de la structura centrală având în schemă un grefier şef şi 1-3 grefieri, birourile având un singur post de grefier, iar serviciile teritoriale un post de grefier şef şi un singur post de grefier cu funcţie de execuţie.

Iniţiatorii mai menţionează că în prezent DNA funcţionează cu un număr de 109 posturi de personal auxiliar de specialitate, din care sunt ocupate 105 (o proporţie de aproximativ 96%), unii grefieri aflându-se în concedii de creştere copil sau pentru alte motive.



















1103 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    stii vorba aia... e suficient sa arunci un (Sâmbătă, 28 iulie 2018, 4:00)

    qwerasdf [utilizator]

    mar stricat, intr-un sac plin de mere ca sa strici tot sacul

    Cum pui pe butuci DNA-ul? Prin infiltrarea agentilor fsb / kgb / pcr / psd / alde printre procurorii adevarati!
  • +1 (1 vot)    
    restructurari (Sâmbătă, 28 iulie 2018, 7:48)

    nedumeritul [utilizator]

    daca oricum nu li se da voie sa mai investigheze de ce e nevoie sa marim numarul lor ?
    In curand vor face restructurari si vor ramane....ghiciti cine ? astia 150.
    curat murdar.....
    Nenorocitii astia de la DNA au prins si pedepsit doar milionari inocenti si cinstiti....e necesar sa reformam DNA
    Americanii habar nu au ce se intampla la noi, sunt prosti gramada...si Europa la fel....
    • +1 (1 vot)    
      de ce este nevoie de mărirea numărului? (Sâmbătă, 28 iulie 2018, 11:15)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui nedumeritul

      Ca să monitorizeze ministrul Justiției orice mișcare face vreun procuror, să nu fie acuzat și băgat la mititica cine nu trebuie...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă