Rezultatele finale ale examenului naţional de definitivare sunt afișate astăzi, potrivit calendarului oficial anunțat de Ministerul Educației. Înainte de contestaţii, rata de promovare la concursul naţional de definitivare în învăţământ este de 75,75%. Peste 150 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă, iar 301 au primit note sub 5, a anunţat marţi ministerul.

Rezultate admitere liceuFoto: edu.ro

“Procentul de promovare (medii mai mari decât 8) înregistrat de candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar (sesiunea 2018) este de 75,75% - înainte de soluționarea contestațiilor”, se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

8.670 de candidați au dobândit dreptul de a susține proba scrisă. Au fost prezenți în sălile de examen 8.101 de persoane dintre care 695 s-au retras, cinci au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar patru lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

Cel mai ridicat procent de note peste 8 s-a înregistrat în municipiul Bucureşti - 80,54%, iar cel mai scăzut, în judeţul Covansa - 57,1%.

Astfel, din totalul de 7.397 de candidaţi evaluați la proba scrisă, 5.603 de candidaţi au obținut note între 8 şi 10. Dintre aceștia, 169 de candidaţi au fost notați cu 10.

301 candidați au primit note sub 5.

Ponderea mediilor între 8 şi 10 atinge procente de peste 80% în judeţele Gorj (84%), Dolj (82%), Argeș (81,9%), Cluj (81,1%) și în municipiul București (80,54%).

Spre deosebire de anii anteriori, în niciun județ nu s-a înregistrat o rată de promovare sub 50%.

Rate relativ reduse se consemnează în judeţele Olt (64,9%), Călărași (63,5%), Vaslui (60,6%) și Covasna (57,1%).

O persoană poate susține proba scrisă de cel mult trei ori fără a plăti taxă. Ulterior, susținerea examenului va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale.

Cei care nu au promovat se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.

La proba scrisă au putut participa candidații care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.