Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională Codul Penal. Modificările aduse legii penale au fost contestate și de opoziție, iar judecătorii CCR au anunțat că vor dezbate aceste sesizări pe data de 17 septembrie.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Prin modul în care a fost dezbătută și adoptată, legea menționată încalcă prevederile art. 61 alin. (2), ale art. 66 alin. (2) și (3), ale art. 75 alin. (2), precum și cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, se arată în sesizare.

Administrația Prezidențială prezintă o listă lungă de argumente la nivelul conținutului legii, contestând o serie de articole din noul cod penal, printre care cele referitoare la abuzul în serviciu, traficul de influență, luarea și dare de mită, divulgarea de informații din dosar, redefinirea grupului infracțional, termenele de prescripție.

De asemenea, potrivit sursei citate, legea a fost adoptată cu încălcarea procedurii parlamentare.

”Ca primă Cameră competentă, legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată de Senat în ședința din data de 3 iulie 2018. Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. (2), fiind dezbătută și adoptată cu depășirea termenului constituțional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată”, se argumentează în sesizare.

Un alt motiv invocat este cel potrivit căruia legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, într-o sesiune parlamentară extraordinară neconstituțională, întrucât nu au fost respectate prevederile legii fundamentale în convocarea acesteia. În plus, mai susține Administrația Prezidențială, legea nu a fost înscrisă în mod expres pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, aceasta nefiind adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată și nici înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaților la momentul emiterii Deciziei Președintelui Camerei Deputaților de convocare în sesiune extraordinară.

PNL, USR şi PMP au sesizat, la începutul lunii, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care şi cel care referitor la abuzul în serviciu, cât şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

Și judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au anunțat, joi, că au sesizat Curtea Constituţională pe aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului Penal.