Sistemele de montare a uşilor de protecţie la peron sunt complexe şi rare, iar până în acum au fost stabilite contacte cu două firme din Europa, care ar putea furniza României astfel de sisteme, a declarat, pentru Mediafax, directorul general Metrorex, Dumitru Șodolescu.

Metroul din CapitalaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

„Referitor la montarea de uşi de protecţie la peron este important de înţeles că acestea nu pot fi doar nişte simple uşi, ci constituie un sistem complex, aplicat la acest moment, în cateva țări din Europa”, a precizat pentru Mediafax Dumitru Șodolescu.

Potrivit directorului general Metrorex, sistemul de montare a paravanelor din sticlă incasabilă din stațiile de metrou „presupune construirea unor uşi robuste cu sistem de acţionare şi înzăvorâre acţionat la nivel centralizat pe câte o magistrală de metrou în strânsă corelaţie cu circulaţia trenurilor de călători şi cu sistemul de control a acestora, atât la nivelul poziţiei, cât şi în ceea ce priveşte acţionarea uşilor şi îndeplinirea condiţiilor de mers”.

„De asemenea, nu trebuie neglijat modul în care pot fi soluţionate problemele care apar în situaţii de urgenţe tehnice sau medicale, ce presupun evacuarea călătorilor din tunel. Avand în vedere raritatea unor astfel de sisteme, până în prezent au fost stabilite contacte cu două firme din Europa care ar putea furniza astfel de sisteme”, precizează directorul general, la solicitarea Mediafax.

La sfârșitul lunii decembrie 2017, fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, declara că în trimestrul al doilea din 2018 vor fi montate sistemele de siguranță a călătorilor de la metrou.

„Am avut o discuție foarte aplicată cu conducerea Metrorex și am stabilit un plan de măsuri care să sporească siguranța călătorilor. Căutăm o sursă de finanțare și estimez că în trimestrul II 2018 vom monta noile sisteme”, spunea Felix Stroe, la ședința de audiere pentru adoptarea bugetului pe 2018, în cadrul Comisiilor reunite pentru buget-finanțe din Parlament.

Un tânăr de 30 de ani a murit, luni seară, după ce a fost lovit de tren în stația de metrou Nicolae Teclu.