România, Ungaria şi Slovenia sunt ţările care au înregistrat, în perioada 2000 - 2016, cea mai mare creştere din Uniunea Europeană a ponderii numărului de salariaţi în sectorul guvernamental, în timp ce la nivelul Uniunii Europene procentul s-a menţinut aproape stabil, între 15% şi 17% din numărul total de angajaţi, din anul 2000, arată datele publicate luni de Eurostat, transmite Agerpres.Totuși, în pofida creșterii constante a numărului de bugetari, România este încă la distanță de primele clasate.

Conform Eurostat, printre cei care lucrează în sectorul guvernamental se află funcţionarii publici şi alţi angajaţi guvernamentali (la nivel naţional, regional şi local), precum şi forţele armate. Limitele sectorului guvernamental variază în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, de exemplu locurile de muncă din domeniul educaţiei sau sănătăţii fac parte din sectorul guvernamental în unele ţări, în timp ce în altele nu fac parte.

În perioada 2000 - 2016, cel mai semnificativ avans din UE al procentului de angajaţi în sectorul guvernamental s-a înregistrat România, Ungaria şi Slovenia, iar cel mai scăzut în Slovacia, Marea Britanie şi Italia.

În 2016, la nivelul UE, procentul de angajaţi în sectorul guvernamental era de 16%, cel mai ridicat nivel fiind în Suedia (29% din totalul angajaţilor), Danemarca (28%), Finlanda (25%), Estonia (23%), Lituania, Franţa şi Ungaria (toate cu 22%), iar cel mai scăzut în Germania (10%), Luxemburg (12%), Olanda (13%), Italia (14%), Portugalia, Irlanda şi Spania (toate cu 15%) şi România (puţin peste 15%).

Eurostat precizează că datele pentru Ungaria şi România sunt din 2015.

În 2014, la nivelul UE, câştigurile lunare brute în administraţia publică şi apărare (excluzând sectorul educaţiei şi sănătăţii publice) erau de 2.600 de euro.

Cel mai ridicat nivel în 2014 se înregistra în Danemarca (4.500 euro), Irlanda (4.300 euro), Suedia (3.700 euro) şi Olanda (3.600 euro), iar cel mai scăzut în Bulgaria (500 euro), România (600 euro) şi Ungaria (700 euro).