Procurorul Cristian Lazăr de la Parchetul General şi-a depus candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, informează Agerpres.

Procurorul Cristian LazarFoto: Agerpres

Cristian Lazăr a confirmat luni, pentru Agerpres, că s-a înscris la selecţia organizată pentru şefia DNA.

Lazăr este adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Lazăr a fost propus pentru această funcție în 2015 de ministrul Justiției de la acea dată, Robert Cazanciuc.

Candidatul la șefia DNA este cel care a respins începerea urmăririi penale împotriva fostului premier Victor Ponta pentru acuzațiile de plagiat, în 26 iunie 2013.

"Este evident că infracţiunea de plagiat nu există, iar rigoarea juridică ne determină să analizăm legalitatea şi temeinicia soluţiei prin raportarea de însuşire a calităţii de autor a unei opere, astfel cum aceasta este reglementată de art. 141 din legea nr.8 din 1996", se menţiona în rezoluţia procurorului Cristian Lazăr, citată de Gândul.

Conform sursei citate, procurorul Cristian Lazăr, care ocupa şi atunci cu delegaţie funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme, a motivat că nu se poate reţine acuzaţia de plagiat pentru că premierul ar fi copiat doar texte de natură juridică cu caracter general.