Preşedintele CSM, judecătorul Simona Marcu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în baza protocolului încheiat între Consiliu şi SRI au existat documente trimise de către Serviciu, însă acestea au urmat regimul documentelor clasificate. Magistratul a mai punctat că CSM nu a transmis informări către SRI.

Simona Marcu, presedinta CSMFoto: Agerpres

„Acest protocol a fost încheiat de Consiliul Superior al Magistraturii într-o altă componenţă, dar în actuala formulă, imediat ce am luat cunoştinţă despre acest document, am luat măsuri pentru denunţarea lui. Verificând documentele existente la Consiliu, pot să vă spun cu certitudine că nu au existat informări dinspre Consiliu către Serviciul Român de Informaţii. Nu s-a transmis niciun fel de informare. Au existat documente trimise de către Serviciul Român de Informaţii, dar ele au urmat regimul documentelor clasificate. Oricum, am declanşat o operaţiune vastă, am solicitat tuturor instanţelor şi parchetelor să transmită protocoalele şi să ia măsuri pentru desecretizarea acestora”, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Marcu.