​Oreste Teodorescu a rămas fără permisul auto pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a fost oprit în trafic de polițiștii din Ilfov, care îl acuză că a fost recalcitrant. Pe de altă parte, Oreste Teodorescu acuză un agent de poliție de abuz în serviciu, transmite Mediafax.

Oreste TeodorescuFoto: Facebook/ Oreste Teodorescu

„La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 1.30, în urma unei acțiuni operative pe linie de siguranță rutieră, desfășurată în localitatea Tânganu, județul Ilfov, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Poliția Orașului Pantelimon au oprit pentru verificări un autoturism, condus de Oreste Alexandru Scarlat Teodorescu. La momentul în care polițiștii l-au legitimat și au verificat porbagajul autoturismului, conducătorul auto a devenit recalcitrant la adresa acestora”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Poliției Județene Ilfov.

Polițiștii au constatat că maşina nu era dotată cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii omologate, motiv pentru care l-au sancționat contravențional.

„Deși, în repetate rânduri, i s-a solicitat acestuia reîntoarcerea la mașină, acesta nu a respectat indicațiile polițiștilor. Pentru această abatere, conducătorul auto a fost sancționat, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru nerespectarea indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, șoferul a fost sancționat cu amendă contravențională, în valoare de 1.160 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov, în care se mai precizează că Teodorescu a plecat de la fața locului fără acte.

La rândul său, Oreste Teodorescu a scris, joi, pe Facebook despre acest episod. El îl acuză pe agentul de poliție de abuz în serviciu.

„Am devenit victima unui abuz în serviciu clar. În comună Tanganu am fost oprit de un agent de circulație pe care l-am văzut exclusiv datorită echipamentului alb. Am tras regulamentar pe dreapta și imediat după această am intrat parcă într-un capitol din Kafka... Agentul, pe care am să-l denumesc Shahid Punjabi, întrucât nu s-a prezentat mi-a solicitat actele la control, i-am dat permisul, talonul, buletinul, asigurarea auto. Mi-a solicitat apoi să-i deschid portbagajul și să-i arăt ce am în geantă. Surprins constată că am haine... remarcă superior: “deci aveți haine? De unde veniți și unde mergeți? “ Mă enervez ușor și replic: “păi și ce vroiati să am, Goethe... ? Și din câte știu: cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept sunt întrebări filosofice nu ale poliției rutiere?” Și îl rog să-mi comunice motivul pentru care am fost oprit! Ridică tonul la mine și la fel de autoritar ca un maharajah îmi zice ferm să trec în mașina... refuz, replicându-i că sunt pe spațiu public și nu înțeleg să dau curs invitației sale dacă nu îmi comunică motivul pentru care m-a tras pe dreapta!”, a sris Oreste Teodorescu pe Facebook.

Fostul realizator TV mai povestește că a fost reținut 15 minute la fața locului, apoi a plecat fără acte.

„Shaihid iritat la culme se introduce în mașina de poliție, alături de un jandarm timid, închide geamul și privește un punct fix pe volan. După vreo 15 minute în care l-am urmărit absolut perplex i-am ciocănit în parbriz reluând întrebarea legată de motiv. “Treci în mășină, vă rețin permisul pentru că nu ascultați indicațiile organului de control, am zis să stați în mașină!” În mașina lui miroase ciudat, un amestec de transpirație, tutun și mi se pare alcool... îi spun că voi da curs solicitării sale, doar dacă îmi arătă în regulament că mă poate opri și reține 15 minute fără motiv... Bolborosește ceva, în sanscrită cred și se reîntoarce în apatia-i bizară! Îmi pierd și eu în cele din urmă răbdarea și îl anunț că dacă nu-mi da un proces verbal, sau actele voi pleca acasă întrucât mi-e somn! Îmi transmite peste linia geamului întredeschis să fac ce vreau... am plecat lăsând actele în posesia lui, după ce am făcut aceste poze”, mai povestește Oreste Teodorescu.

Acesta a mai anunţat că îl va da în judecată pe agentul de circulație.

„Citind azi dimineața Codul de etică și deontologie a polițistului, am concluzionat că am fost victima unui foarte clar abuz în serviciu. Am contactat avocatul și voi întreprinde demersurile procedurale! Acum nu vreau să cad în retorică stupidă a conspirației, dar după toate cele petrecute în ultimul timp, tare mi-e teamă că am devenit o ținta vie ciracilor doamnei Dan, cea setoasa de sânge #rezist România stat milițienesc? Se pare că da!”, a mai scris Oreste Teodorescu.