A doua ședință de guvern din această săptămână, programată pentru ora 13.00. Conducerea Senatului se reunește la ora 18.00

de M.D.     HotNews.ro
Joi, 19 iulie 2018, 6:08 Actualitate | Esenţial


Premierul Viorica Dancila
Foto: gov.ro
​​Joi dimineață încă nu era disponibilă agenda ședinței de guvern programată să înceapă la ora 13.00. Așa s-a întâmplat și marți, când a avut loc prima ședință de guvern din această săptămână, în contextul temerilor referitoare la posibilitatea adoptării unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea. Tot astăzi se încheie oficial și sesiunea extraordinară a Parlamentului. Conducerea Senatului mai are programată o ședință la 5 ore după întâlnirea miniștrilor cabinetului Dăncilă.

"Având în vedere că se apropie vacanța parlamentară, sunt acte normative care nu suportă amânare și, în funcție de avizele care vor veni, vor fi puse pe ordinea de zi", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței de marți. 

În aceeași zi, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.  

În perioada vacanței parlamentare, executivul poate emite ordonanțe simple, în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Printre domeniile care nu fac obiectul legilor organice se numără: fondurile europene, agricultura, sănătatea, transporturile, finanţele, afacerile interne, cultura şi comunicaţiile. 

Guvernul este abilitat să proroge sau să modifice unele termene din actele normative cu putere de lege. 

Executivul poate emite ordonanțe de urgență doar în perioada în care Parlamentul se află în sesiune. Astfel, astăzi este ultima zi în care guvernul mai poate aproba o ordonanță de urgență. 

Conform legii, Senatul sau Camera Deputațiilor (după caz) înregistrează ordonanțele de urgență în ședința Biroului permanent. Odată înregistrată ordonanța de urgență în Parlament, aceasta produce efecte. 

Procedural, conducerea camerei sesizate ia act și trimite ordonanța de urgență către comisiile de specialitate, pentru a fi dezbătută. La rândul lor, comisiile elaborează un raport care trebuie discutat și adoptat în plenul camerei. În practica parlamentară, odată înregistrate ordonanțele în Parlament, nu mai este nevoie de sesiune extraordinară. Comisiile de specialitate lucrează pe perioada vacanței. Raportul pe ordonanța de urgență poate fi dezbătut și adoptat în viitoarea sesiune parlamentară din toamnă.  

Potrivit guvernului, la întâlnirea de miercuri dimineață dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă, întâlnire care a durat mai puțin de o oră, nu s-a discutat despre o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea. Tema discuției a fost președinția României la Consiliul UE.  

Liderii coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au infirmat săptămâna aceasta informațiile potrivit cărora executivul ar avea intenția adoptării unei astfel de ordonanțe de urgență.


Citeste mai multe despre   
















2024 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Apartamentul din Clucerului (Joi, 19 iulie 2018, 10:39)

    un domn [utilizator]

    Are Fierbere mare azi
  • +8 (8 voturi)    
    hai cu amnistia fiscala si penala (Joi, 19 iulie 2018, 10:43)

    Itsoc [utilizator]

    romanii au votat mafioti si isi doresc sa devina sclavii Mafiei! Go Go Viorica! Curaj! Just do it!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version