Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, anunță Administrația Prezidențială. Modificările vizează posibilitatea ca instituțiile publice și firmele care au mai mult de 50 de angajați să aibă un specialist în egalitatea de șanse, în limita bugetului de care dispun.

Foto:

"La articolul 2, după alineatul (2) se introduce trei noi alienate, alin. (3) – (5) cu următorul cuprins: prezenta lege reglementează regimul general al ocupației de expert în egalitate de șanse și de tehnician în egalitatea de șanse, așa cum sunt prevăzute acestea în Clasificarea ocupațiilor din România. (4) Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare cu un număr de peste 50 de angajați, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați au posibilitatea să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. În limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru angajarea unui expert/technician în egalitate de șanse", se arată în textul legii promulgate de președintele Klaus Iohannis, scrie Mediafax.

De asemenea, se introduce la articolul 4 o nouă definiței privind violența: "prin violența de gen se înțelege fapta de violență direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivate de apartența de sex. Violența de gen împotriva femeilor este violența care afectează femeile în mod disproporționat. Violența de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența sexuală, mutilarea genital a femeilor, căsătoria forțată, avortul forța și sterilizarea forțată, hărțuirea sexuală, traficul de ființe umane și prostituția forțată".

Modificările legislative vizează și schimbă în ceea ce privește o comisie specială în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES), înființată în fiecare județ, precum și în București.

"COJES este alcătuită din reprezentanți ai autorităților administrației publice locale, ai structurilor deconcentrate ale autorităților administrației publice locale, ai structurilor deconcentrate ale autorităților admnistrației publice centrale, ai confederațiilor sindicale, ai confederațiilor patronale, precum și din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale reprezentative la nivel local, desemnați de acestea. Nu pot fi membri ai COJES persoanele care: a) au fost condamnate definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni sau sancționate penru fapte de discriminare de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărâre rămasă definitive; b) au fost revocate anterior din calitatea de membru al COJES", arată noile reglementări ale Legii 202/2002 promulgată de șeful statului.

ERATĂ: Inițial, în știre a apărut informația potrivit căreia președintele a promulgat modificările la Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse care se referă la interzicerea hărțuirii sexuale și psihologice, în spațiile publice sau private. Prevederile referitoare la interzicerea hărțuirii sexuale sunt cuprinse însă într-o altă inițiativă legislativă de modificare și completare a Legii 202/2002.