Președintele american Donald Trump a făcut o gafă luni lăsând să se înțeleagă că Finlanda este membră NATO. Înaintea întrevederii cu Vladimir Putin, care are loc la Helsinki, Trump a fost primit de președintele țării gazdă, finlandezul Sauli Niinistö. Vorbind despre bunele relații dintre cele două state, Trump a spus că i-a făcut plăcere să fie alături de președintele finlandez la summitul NATO, care a avut loc zilele trecute.

Donald Trump la bordul Air Force OneFoto: YouTube.com

”Apreciem foarte mult Finlanda, respectăm foarte mult țara dvs. Relația dintre statele noastre este foarte bună și, acum, relația personală dintre noi doi este excelentă și mi-a făcut plăcere să fiu cu dumneavoastră acum câteva zile. NATO este mai puternică decât oricând, a fost puțin dur la început (summitul NATO-nr.) dar în cele din urmă s-a terminat cu... iubire. A fost o reuniune minunată pe care am avut-o. Am apreciat sprijinul dvs. Ne-ați tratat foarte bine”, a spus Trump la debutul întrevederi cu omologul său finlandez.

Ziariștii l-au întrebat de ce a ales Finlanda ca loc al întrevederii cu președintele rus Vladimir Putin, iar Trump a reluat :”Este o țară minunată. Am avut o întâlnire minunată zilele trecute, NATO e unită, toată lumea a acceptat să plătească mai mult. NATO este mai puternică decât oricând”.

Sauli Niinistö nu l-a corectat în niciun fel pe președintele american. El i-a urat doar succes la întâlnirea și negocierile pe care le va avea cu Vladimir Putin.

Finlanda este membră a Uniunii Europene din 1995, dar nu face parte din NATO.

Întâlnirea Trump-Putin va începe la ora 1 pm, la Palatul Prezidențial.