Cu doar câteva ore înainte de întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, Donald Trump a calificat relația SUA-Rusia ca fiind cea mai rea din istorie dând vina pe ”nesăbuința” și ”stupiditatea” de care ar fi dat dovadă americanii în ultimii ani.

Donald Trump urcand in Air Force OneFoto: U.S. Air Force/ Mariah Haddenham

”Relația noastră cu Rusia nu a fost niciodată mai rea din cauza anilor de nesăbuință și stupiditate din partea americanilor, iar acum din cauza vânătorii de vrăjitoare”, a scris Trump pe twitter, înaintea de summitul cu Vladimir Putin care are loc luni, la Helsinki, Finlanda.

Preşedintele american Donald Trump a ajuns luni la Helsinki, la prima sa întâlnire bilaterală cu omologul său rus Vladimir Putin, într-un climat de confuzie din cauza contrastului dintre discursul său conciliant faţă de Rusia şi sancţiunile administraţiei sale la adresa guvernării de la Moscova şi în umbra anchetei procurorului special Robert Mueller privind presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.