Actrița de filme porno Stormy Daniels, care a susținut că a avut o relație cu Donald Trump, arestată 

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 12 iulie 2018, 10:02 Actualitate | Esenţial


Actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels, care a declarat că în 2006 a avut o relaţie cu actualul preşedinte american Donald Trump, a fost arestată miercuri într-un club de striptease din statul Ohio, în ceea ce avocatul ei susţine că este o înscenare, transmite Reuters.  

Daniels, pe numele ei real Stephanie Clifford, a fost arestată într-un club din oraşul Columbus (statul Ohio) pentru că i-a permis unui client să o atingă de o ”manieră nonsexuală” în timp ce ea se afla pe scenă, a scris pe Twitter avocatul actriţei, Michael Avenatti.  

El a adăugat că Daniels a fost arestată în timpul unei înscenări. ''Aceasta a fost o înscenare şi ceva cu motivaţie politică. Miroase a disperare. Vom combate toate aceste acuzaţii stupide'', a menţionat avocatul, care a precizat că se aşteaptă ca Stormy Daniels să fie eliberată pe cauţiune şi să fie acuzată de infracţiune pentru că a permis atingerea sa. 

Daniels a spus că în 2006 a avut relaţii sexuale cu Donald Trump şi că avocatul personal al acestuia, Michael Cohen, i-a plătit 130.000 de dolari pentru a păstra secretul asupra acestei relaţii, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016. Cohen a recunoscut că a făcut plata respectivă, însă pentru a pune capăt ”acuzaţiilor false şi bazate pe şantaj”.



















3377 vizualizari

  • -2 (12 voturi)    
    Statul politienesc american (Joi, 12 iulie 2018, 10:15)

    Metec [utilizator]

    Trump este os din osul lui Putin. Ce urmeaza? Asasinate la comanda, jurnalistii independenti amutiti?
    Oricum, demiterea lui Comey a fost cu mare cantec, la fel si interventiile lui Trump in ancheta lui Robert Muller.
    Omul nu e democrat, de aceea e prieten cu Putin si Kim Jong-Il, de aceea e dusman cu Merkel si Macron. Ii plac oamenii de mana forte, aduce putin cu Nixon.
    • 0 (2 voturi)    
      mda, daca era din osul lui Putin (Joi, 12 iulie 2018, 17:16)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Metec

      Babeta porno inota demult pe fundul Potomacului.
      Tu vorbesti serios? Babeta a avut o intelegere cu el pe care a incalcat-o ca o c.. . Ce te asteptai? Sa primeasca o coronita?
      Pe de alta parte poate ne spui cum a intervenit Trump in ancheta lui Mueller? Si ce a gasit Mueller in un an de ancheta? concret, nu povesti de acum 10 ani si trei postaci pe FB.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version