Instanţa supremă repune pe rol recursul în casaţie declarat de Sorin Alexandrescu în dosarul RCS&RDS

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 10 iulie 2018, 14:10 Actualitate | Esenţial


Sorin Alexandrescu
Foto: AGERPRES
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi să repună pe rol recursul în casaţie declarat de fostul director al Antena TV Group Sorin Alexandrescu, condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de şantaj în dosarul RCS&RDS, anunță Agerpres.

Instanţa supremă ar fi trebuit să dea marţi o soluţie în legătură cu recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac, depus de Sorin Alexandrescu, însă judecătorii au decis să repună cauza pe rol, urmând ca procesul să se reia pe 9 octombrie.

Pe 28 iunie 2017, Sorin Alexandrescu a fost condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

În acelaşi dosar, Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, a fost condamnată la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare; Şerban Pop, fost preşedinte al ANAF, a primit doi ani cu suspendare, iar Antena TV Group a fost sancţionată cu o amendă penală de 200.000 lei.

De asemenea, Dan Voiculescu a fost achitat pentru infracţiunea de complicitate la şantaj.

Conform DNA, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat în mod repetat şi gradual acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, administratorul firmei RCS&RDS, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.

"În mod concret, inculpatul Alexandrescu a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând Antena TV Group la un preţ dorit de inculpat. Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare de 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva societăţii pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea acelei societăţi", susţin procurorii.



















1402 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version