România va trimite 60 de tineri ofiţeri în Statele Unite ale Americii pentru a învăţa să opereze sistemele de rachete Patriot, primul sistem fiind aşteptat în ţară la sfârşitul anului 2019 - începutul anului 2020, a anunţat luni ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, citat de Agerpres.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, ministrul Apararii, Mihai Fifor, si seful Statului Major, Nicolae CiucaFoto: Agerpres

„Suntem foarte bucuroşi că programul nostru se derulează aşa cum ne-am propus, este deja primul an în care începem partea de selecţie şi de pregătire pentru cei care vor opera ulterior sistemele Patriot. (...) Discutăm despre 60 de oameni care vor merge la instruire în Statele Unite pentru a putea să opereze aceste sisteme”, a spus Fifor la sediul Statului Major al Forţelor Aeriene, la deschiderea unei activităţi de familiarizare a personalului care va opera sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă Patriot cu procedurile de utilizare a sistemului de simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer).

Ministrul a precizat că vor exista astfel de staţii de pregătire pentru militarii români ca parte a contractului pe care l-a încheiat cu Guvernul SUA pentru aceste sisteme.

„Vom avea aceste staţii de pregătire pentru militarii români. Sunt parte a contractului pe care l-am încheiat cu Guvernul SUA pentru aceste sisteme, pentru că discutăm inclusiv de partea de training. Este un program laborios, un program pe care cei 60 de oameni îl vor desfăşura şi în Statele Unite, dar vor continua apoi şi pregătirea în ţară”, a mai spus Fifor.

El a precizat că primul sistem Patriot este aşteptat în ţară la finele lui 2019 - începutul lui 2020.

„Vă reamintesc că anul trecut am făcut plata primului sistem, anul acesta sperăm ca la începutul lunii august să putem face plata celui de-al doilea sistem Patriot. Suntem exact în cadrul pe care ni l-am propus atunci când am început să derulăm acest program major de investiţii”, a afirmat Mihai Fifor.

Ministrul saluta, pe 25 mai, anunţul Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii de atribuire a contractului de începere a construcţiei primei unităţi "Patriot" pentru România.

Potrivit MApN, în cadrul acordului încheiat cu Guvernul Statelor Unite, ţara noastră îşi va dota forţele armate cu cea mai recentă configuraţie a sistemului de rachete sol-aer cu bătaie mare "Patriot", configuraţia PAC-3+, care include elemente hardware şi software concepute până la nivelul anului 2017.