În timp ce în comisii se dezbătea încă legea offshore, șeful PSD, Liviu Dragnea, a prezentat într-o conferință de presă modificările făcute în Camera Deputaților, anunțând că actul normativ va fi votat astăzi. De altfel, actul normativ este înscris pe ordinea de zi a plenului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Diferențele dintre varianta Senatului și a Camerei Deputaților, prezentate de Dragnea:

Varianta Senatului:

- era prevăzut un credit fiscal cu toată fiscalitatea înghețată.

- în același timp impozitul pe veniturile suplimentare era eliminat.

- ce cantitate de gaze rămâne disponibilă: 100% contracte bilaterale. Rezerva nu rămânea în România, se ducea la export.

- redevențe - miza nu era redevența, este prinsă în acordul petrolier din 2008.

Varianta Camerei Deputaților:

- creditul fiscal se elimină.

- se reintroduce un impozit de veniturile suplimentare - statul român încasează venituri de peste 20 miliarde de dolari.

- cantitatea de gaz: jumătate din producție va fi tranzacționată pe piața din România, asta înseamnă independență energetică.

- sumele încasate din impoziti pe veniturile suplimentare și redevențe merg la fondul special pentru parteneriatul public-privat (PPP).

În timp ce Dragnea prezenta ca definitive aceste prevederi, în comisii legea era încă în dezbatere.