Procurorul şef adjunct al DNA, Marius Iacob, asigură interimatul la şefia DNA, până când procurorul general Augustin Lazăr va delega o persoană la conducerea DNA, potrivit procedurii. În prezent, Călin Nistor, celălalt procuror şef adjunct al DNA se află în concediu de odihnă, potrivit Agerpres.

Marius IacobFoto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, luni, că preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.

Şeful statului a atras atenţia că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță.