Un bărbat din Suceava a fost condamnat la 225 de ani de închisoare, sentința fiind una definitivă după renunțarea acestuia la calea de atac. Întemnițat la Penitenciarul Iași, deținutul va ispăși pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română, respectiv 30 de ani de închisoare, potrivit Mediafax.

„Instanţa ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat Rusu Ovidiu, deţinut în Penitenciarul Iaşi, de renunţare la judecarea contestaţiei la executare. Obligă petentul condamnat să plătească statului suma de 250 de lei cheltuielile judiciare avansate în cauză", au arătat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi.

În primăvara acestui an, Ovidiu Rusu a fost condamnat de judecătorii din Suceava, care au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi l-au pedepsit pe acesta pentru tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare, dar au contopit pedepsele anterioare şi au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare.

La final, pedeapsa aplicată lui Rusu a fost de 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă admisă de legislația din România.

Instanţa a constatat, practic, obligativitatea de a contopi pedeapsa de trei ani de închisoare, pe care i-a aplicat-o lui Rusu pentru tăinuire, cu alte pedepse pe care acesta le-a primit în alte cauze penale.

Minutei Deciziei pronunţate în primăvara acestui an de Curtea de Apel Suceava arată că Ovidiu Rusu a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă efectivă de 30 de ani de închisoare, deoarece legea penală nu permite, pentru astfel de infracţiuni, ca o persoană să execute mai mult de 30 de ani de detenţie.

Bărbatul a primit pedepse în 17 dosare penale, fiind acuzat de procurori de comiterea unor fapte de înşelăciune în perioada 2006-2011. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi recomandat în faţa mai multor persoane ca fiind judecător sau procuror DNA, reuşind în acest fel să obţină diverse sume de bani de la oameni cărora le-ar fi promis că le va rezolva problemele din instanţe, de la Casa de Pensii, de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava ori de la Biroul de Carte Funciară din Rădăuţi. Mai mult, acesta a fost acuzat că, după ce a ajuns în penitenciar, ar fi reuşit să obţină aproximativ 100.000 de euro de la alte persoane, cărora le-ar fi promis că le va ajuta în diverse probleme, prezentându-se ca având diferite funcţii în sistemul judiciar.