Prim-ministrul Viorica Dăncilă conduce delegația României care participă sâmbătă la cea de-a 7-a ediție a Summit-ului șefilor de guvern ai statelor ce sunt parte la formatul de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală și de Est (cunoscut și sub denumirea 16+1), organizat la Sofia, în Bulgaria.

Viorica DancilaFoto: Guvernul Romaniei

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, obiectivul major al Summit-ului este de a promova cooperarea deschisă și pragmatică între statele participante în multiple domenii de interes comun, printre care energie, comerț, infrastructură, agricultură, mediu și contacte interumane, în scopul sprijinirii proceselor de dezvoltare ale acestora. Va fi evaluat stadiul proiectelor aflate în implementare și vor fi lansate noi inițiative de colaborare în format 16+1.

Principalul moment al Summit-ului este sesiunea plenară de dialog la nivelul șefilor de guvern din țările participante. În marja evenimentului va avea loc forumul de afaceri China-Europa Centrală și de Est, șefii de guvern prezenți la Summit urmând să ia parte la ceremonia de deschidere a Forumului.

Reuniunea va oferi, de asemenea, prilejul organizării de întâlniri bilaterale cu șefii delegațiilor participante la Summit. Prim-ministrul român va avea o întrevedere cu premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, precum și cu o serie de omologi din țările Europei Centrale și de Est.

Formatul de cooperare China – Statele Europei Centrale și de Est („16+1”) a fost iniţiat în anul 2011, în marja vizitei în Ungaria a premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Cu această ocazie, a avut loc o primă reuniune în acest format, cu participarea miniştrilor economiei şi dezvoltării din statele partenere.

Obiectivul principal al formatului îl reprezintă dezvoltarea cooperării între statele participante într-o gamă largă de domenii, precum comerţul, investiţiile, infrastructura, energia, schimburile culturale şi educaţia.

Statele europene participante sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Au statut de observatori Austria, Belarus, Elveția, Grecia, Serviciul European de Acțiune Externă al UE și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În fiecare an, are loc un Summit 16+1 la nivel de prim-miniștri.