Traficul rutier va fi închis azi, timp de două ore și jumătate, în tunelul situat pe Transfăgărăşan, pentru desfășurarea Sibiu Cycling Tour 2018. Totodată, între Cârțișoara și Bâlea Lac vor fi restricții, relatează Mediafax.

TransfagarasanFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, vineri între orele 12.30 - 15.00, traficul rutier va fi închis în tunelul situat pe drumul naţional DN 7C (Transfăgărășan), cuprins între km 115+926 - km 116+808, pentru desfășurarea Sibiu Cycling Tour 2018. De asemenea, în același interval orar traficul rutier va fi controlat între Cârțișoara și Bâlea Lac. Şoferii sunt obligaţi să respecte restricţiile de circulație şi semnalizarea rutieră aferentă.

CNAIR a atras totodată atenţia celor care trec pe sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile. ”Îi sfătuim să nu se apropie de animale și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora”, arăta sursa citată.