Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în ședința de miercuri apărarea independenţei sistemului judiciar faţă de atacurile recente, anunță un comunicat transmis joi de CSM.

Liviu Dragnea, la mitingul PSDFoto: Hotnews

”Discursurile unor lideri politici din cadrul întâlnirii publice 'Stop abuzurilor din justiţie' din data de 09.06.2018, au pus sub semnul îndoielii corectitudinea derulării procedurilor judiciare, afectând în mod grav independenţa sistemului judiciar”, afirmă sursa citată.

”De asemenea, afirmaţiile făcute în cadrul unei emisiuni TV din data de 10.06.2018, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, sunt de natură să genereze presiuni cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale”, afirmă sursa citată.

Este vorba de emisiunea în care Liviu Dragnea a spus că plângerea penală împotriva premierului Dăncilă este „o demență”, șeful PSD susținând că nu crede că există vreun procuror care să „riște atât de mult” pentru acest demers care ar fi „o comandă de la Iohannis, fără niciun dubiu”.

În finalul comunicatului, plenul Consiliului Superior al Magistraturii asigură societatea românească de faptul că magistratura îşi exercită atribuţiile conform standardelor constituţionale şi face un apel ferm la responsabilitate din partea clasei politice, în vederea garantării respectării principiilor separaţiei şi al echilibrului între puterile statului.