Un copil de un an a scăpat viu de sub tren la Timişoara, după ce mecanicul de locomotivă l-a văzut pe şine şi a frânat, scrie Digi 24. Când s-a dat jos, bărbatul a văzut că pruncul a avut mare noroc: a stat chiar între liniile de cale ferată şi a scăpat neatins. Tatal copilului spune că acesta a plecat singur de acasă.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Mi s-a ridicat părul pe mine... am îngălbenit la față și l-am întrebat pe șeful de tren dacă nu am albit în cap. Copilul plângea, l-am scos de sub automotor, de sub săgeată, l-am luat în brațe, l-am liniștit și l-am dus înăuntru în motor, l-am verificat să văd dacă nu este rănit”, a spus mecanicul trenului.

Copilul a fost dus la spital, dar el este într-o stare bună.

”S-au efectuat investigațiile de bază clinice și radiologice și nu are niciun segment afectat, este desigur puțin ars de soare și cu câteva zgârieturi”, a spus Mihai Gafencu, purtătorul de cuvân al spitalului de copii „Luis Țurcanu”.

Într-un târziu a ajuns la spital şi tatăl bebelușului peste care trecuse trenul. ”Socrul plecă la magazin și o mers copilul după el și n-o băgat seamă că copilul s-o dus după el și o aflat poliția pe linie și l-o luat”, a spus Samson Varga.

Bebeluşul a fost preluat de asistenții sociali care vor decide dacă este în siguranţă cu familia lui. Părinții au fost amendați cu 500 de lei.