Primarul comunei Bălești din Gorj a tăiat cu 20% salariile angajaților, însă și pe al lui. „Măsura este una preventivă”, a declarat edilul, explicând că decizia a fost luată pentru a fi sigur că oamenii își vor putea lua lefurile până la sfârșitul anului, potrivitpandurul.ro.

Primaria BalestiFoto: Hotnews

Pentru a fi sigur că banii vor ajunge până în decembrie, primarul din Bălești, Mădălin Ungureanu, a dispus încă de acum două luni ca salariaţii să primească doar 80% din leafă.

„Am luat această decizie tocmai pentru a evita situaţia de a rămâne fără niciun leu, cum au rămas alte primării. Astfel, am putea lua în aceeaşi formă până la sfârşitul anului. Dacă luăm salariile întregi, în ultimul trimestru nu mai aveam bani. Acum, toţi aşteptăm cu sufletul la gură o rectificare. Sperăm să fie pozitivă, dar dacă nu e, ce facem? A fost o măsură preventivă. Nu ştiu cum au primit salariaţii vestea, nu mi-au zis în faţă, dar au acceptat. Trebuia să luăm măsuri. Decât să ajungem în situaţia să facem restructurări, mai bine ne chibzuim”, a declarat, citat de pandurul.ro, Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.