DNA evaluează impactul redefinirii abuzului în serviciu, în varianta Ministerului Justiției: achitări și clasări pe bandă rulantă în instanțe, dacă modificările intră în vigoare

de Redacția     HotNews.ro
Luni, 2 iulie 2018, 15:32 Actualitate | Esenţial


Laura Codruta Kovesi
Foto: Captura Privesc.eu
Redefinirea infracțiunii de abuz în serviciu în varianta Ministerului Justiției ar avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancționate de legea penală, susține DNA, care a făcut o evaluare a impactului pe care modificarea o va avea. Potrivit sursei citate, în cursul anului 2017, DNA a dispus trimiterea în judecată a unor inculpați pentru săvârșirea a 215 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dosare în care s-ar putea dispune achitări în lumina noilor prevederi. ​

Varianta propusă de Ministerul Justiției pentru abuzul în serviciu: 

„Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă”


Principalele aspecte semnalate de DNA: 

  • Adoptarea propunerii formulate de Ministerul Justiției ar avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancționate de legea penală 
  • Impunerea condiției ca fapta să fie săvârșită în scopul obținerii unui folos de către funcționarul public sau de o persoană apropiată acestuia restrânge extrem de mult domeniul de aplicare a infracțiunii.  Spre exemplu, în cursul anului 2017, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a unor inculpați pentru săvârșirea a 215 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.  Din analiza preliminară a acestor cauze, realizată până în acest moment, nu a fost identificat niciun dosar în care autorul să fi urmărit obținerea unui folos personal, astfel încât includerea condiției suplimentare ar putea avea ca efect dispunerea de soluții de achitare în toate dosarele cu care a fost sesizată instanța pentru săvârșirea acestei infracțiuni, inclusiv în situațiile unde s-au dispus deja condamnări definitive. 
  • Cerința ca prejudiciul să fi fost constatat în mod definitiv prin act al organului competent restrânge și mai mult sfera potențială de aplicare a infracțiunii și încalcă mai multe prevederi constituționale. Prin introducerea unei asemenea condiții în conținutul infracțiunii se creează premisele ca efectuarea actului de justiție să poată fi împiedicată de către persoane din afara sistemului judiciar. 
  • Reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiune va avea ca efect reducerea semnificativă a termenelor de prescripție a răspunderii penale, de la 8 ani la 5 ani. În condițiile în care aceste fapte sunt în mod uzual descoperite la mult timp după săvârșirea lor, de obicei după schimbarea conducerii instituțiilor publice, iar probatoriul administrat pentru dovedirea infracțiunii de abuz în serviciu este deosebit de complex, vor exista numeroase situații în care tragerea la răspundere penală va fi împiedicată ca urmare a intervenirii prescripției 

    Comunicatul integral al DNA

„Din analiza preliminară a acestor cauze, realizată până în acest moment, nu a fost identificat niciun dosar în care autorul să fi urmărit obținerea unui folos personal, astfel încât includerea condiției suplimentare ar putea avea ca efect dispunerea de soluții de achitare în toate dosarele.

Având în vedere propunerea formulată de Ministerul Justiției pentru modificarea art. 297 din Codul penal privind infracțiunea de abuz în serviciu, procurorii din cadrul DNA au realizat o evaluare a impactului pe care această modificare le va avea asupra investigațiilor penale, în situația în care va intra în vigoare.  

Adoptarea propunerii formulate de Ministerul Justiției ar avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancționate de legea penală și care aduc o atingere semnificativă valorilor sociale ocrotite de lege. Consecința ar fi aceea că procurorii vor fi obligați să închidă numeroase dosare ca urmare a intervenirii prescripției. 

Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu ar urma să fie definită ca „fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă”. 

În prezent infracțiunea de abuz în serviciu este definite drept “fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos ( adică îndeplinește prin încălcarea legii - conf. Deciziei 405/2016 a CCR) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”. 

Din analiza făcută la nivelul DNA au rezultat următoarele: 

a) Impunerea condiției ca fapta să fie săvârșită în scopul obținerii unui folos de către funcționarul public sau de o persoană apropiată acestuia restrânge extrem de mult domeniul de aplicare a infracțiunii. Spre exemplu, în cursul anului 2017, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a unor inculpați pentru săvârșirea a 215 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. 

Din analiza preliminară a acestor cauze, realizată până în acest moment, nu a fost identificat niciun dosar în care autorul să fi urmărit obținerea unui folos personal, astfel încât includerea condiției suplimentare ar putea avea ca efect dispunerea de soluții de achitare în toate dosarele cu care a fost sesizată instanța pentru săvârșirea acestei infracțiuni, inclusiv în situațiile unde s-au dispus deja condamnări definitive. Similar, vor fi adoptate soluții de clasare în dosarele aflate pe rolul organelor de urmărire penală având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu. 

Astfel, indiferent de gravitatea încălcării legii sau de cuantumul prejudiciului, faptele funcționarilor publici nu vor mai atrage răspunderea penală. Spre exemplu, fapta funcționarului public care atribuie în mod nelegal unui prieten sau unui coleg de partid un contract de achiziție publică supraevaluat ori dispune restituirea nelegală a unui imobil nu va mai fi incriminată, chiar dacă funcționarul acționează cu intenția de a încălca legea și chiar dacă aceste fapte pot produce consecințe de zeci sau sute de milioane de euro bugetului, așa cum există numeroase exemple în practica judiciară. 

Considerăm că o asemenea modificare nu este oportună, având în vedere nevoia de a proteja în mod eficient valori sociale importante, precum integritatea patrimoniului public care poate fi afectat de actele funcționarilor publici cu încălcarea legii. 

O modificare de asemenea importanță, care răstoarnă viziunea constantă a Codului penal cu privire la răspunderea funcționarilor publici și care nu corespunde vreunei observații a Curții Constituționale, ar trebui să fie rezultatul unei dezbateri ample în societate, în urma unei analize atente a tuturor consecințelor posibile.  

b) Cerința ca prejudiciul să fi fost constatat în mod definitiv prin act al organului competent restrânge și mai mult sfera potențială de aplicare a infracțiunii și încalcă mai multe prevederi constituționale. Prin introducerea unei asemenea condiții în conținutul infracțiunii se creează premisele ca efectuarea actului de justiție să poată fi împiedicată de către persoane din afara sistemului judiciar. Spre exemplu, dacă organul de urmărire penală este sesizat că un ministru a săvârșit o faptă de abuz în serviciu, trimiterea în judecată ar fi condiționată de existența unui act constatator al prejudiciului întocmit de un organ care se poate afla în subordinea sau sub influența acestui ministru. 

Singurul organ competent să constate elemente de fapt care intră în conținutul unei infracțiuni este instanța de judecată. Numai judecătorul, analizând probele administrate și făcând aplicarea legii, poate stabili în mod definitiv dacă o anumită faptă a produs sau nu un prejudiciu, iar acest raționament nu poate fi condiționat de existența unui act administrativ anterior hotărârii judecătorești. Prevederea este contrară dispozițiilor art. 124 alin. 3 din Constituție, care prevăd că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Dacă legea sancționează o anumită fapta, decizia judecătorului nu poate depinde de manifestarea de voință a unui organ administrativ. De asemenea, textul propus nu respectă cerințele constituționale de previzibilitate a legii, în condițiile în care nu indică organele care ar avea competența să constate existența prejudiciilor.  

c) Reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiune va avea ca efect reducerea semnificativă a termenelor de prescripție a răspunderii penale, de la 8 ani la 5 ani. În condițiile în care aceste fapte sunt în mod uzual descoperite la mult timp după săvârșirea lor, de obicei după schimbarea conducerii instituțiilor publice, iar probatoriul administrat pentru dovedirea infracțiunii de abuz în serviciu este deosebit de complex, vor exista numeroase situații în care tragerea la răspundere penală va fi împiedicată ca urmare a intervenirii prescripției, atât în cauze aflate în curs de urmărire penală, cât și pe rolul instanțelor, urmând să se înregistreze numeroase soluții de clasare și încetare a procesului penal. Prezenta evaluare a fost transmisă la data de 2 iulie 2018 către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”

















2957 vizualizari

  • -21 (25 voturi)    
    Bine, si ce treaba aveti voi cu asta, (Luni, 2 iulie 2018, 15:40)

    xrogo [utilizator]

    voi aplicati legea facuta de Parlament, nu de voi!
    • +9 (13 voturi)    
      Dansii doar incerca sa ne puna in garda, (Luni, 2 iulie 2018, 17:14)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      sa ne montam gratii la ferestre si sa ne coasem buzunarele, pentru ca in curand locul va misuna de hoti...!

      Am auzit ca primii vizati de hoti vor fi cei cu pensii speciale, oare de ce...!?
      • -1 (5 voturi)    
        Incurcatul borcanelor... (Luni, 2 iulie 2018, 20:41)

        Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui scaraotchi

        Cam incurci articolele din codul penal. Asa-i ca nu ai auzit de diferenta dintre furt si abuz in serviciu? Nu de alta dar vorbesti despre "hoti".
    • -1 (3 voturi)    
      N-ar trebui sa fie retroactiv aplicata (Luni, 2 iulie 2018, 20:18)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Nu poti sa golanesti astazi stiind ca maine dai o lege prin care declare Golanul...Gentleman.
  • -6 (8 voturi)    
    nu ati avut opritor... (Luni, 2 iulie 2018, 16:14)

    alex562 [utilizator]

    ... iata ce ati provocat, e mai bine acum? ... ne mai lipsea si un vice primministru a/c
    • +2 (4 voturi)    
      Dar de ce va este teama ? Problemele (Luni, 2 iulie 2018, 17:25)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui alex562

      se vor rezolva usor, usor sau mai exact ''pas cu pas''...
  • +12 (16 voturi)    
    tara (Luni, 2 iulie 2018, 16:14)

    ------ [utilizator]

    Cred ca suntem prima tara din lumea civilizata care intareste drepturile oamenilor certati cu legea in detrimentul oamenilor de calitate.Fara oameni corecti si cinstiti,ambele caractere sunt declarate defecte si vor fi sanctionate conform legii.OUG 13.
  • -15 (19 voturi)    
    :) (Luni, 2 iulie 2018, 16:46)

    Gigi Kent [utilizator]

    I s-a stricat jucaria stalinistei ...
    • +3 (7 voturi)    
      Se repara, dormiti linistiti, fara nicio (Luni, 2 iulie 2018, 17:27)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      grija...!
    • -1 (3 voturi)    
      Da fai .. (Marţi, 3 iulie 2018, 1:48)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      ...Voi, hotii, sunteti niste victime. Nu va lasa "stalinistii" sa furati si voi pana va saturati (adica niciodata).
  • -1 (9 voturi)    
    Ce putem face? (Luni, 2 iulie 2018, 16:48)

    Melinte [utilizator]

    Ce putem face sa nu se schimbe ,noi muncitorii de rand ?
    • +4 (8 voturi)    
      Sa indraznesc cu un mic...sfat? (Luni, 2 iulie 2018, 17:30)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui Melinte

      "Data viitoare mergeti si la...vot !''
  • -1 (5 voturi)    
    Nu inteleg limitarea din textul de lege. (Luni, 2 iulie 2018, 17:32)

    Alexos [utilizator]

    De ce n-ar mai fi abuz in serviciu daca o fac in interesul unui prieten, nas, fin ori vecin? CE este atunci? Putem fi luminati de catre dl. Tudorel?

    Pe de alta parte, de ce-si da cu parerea DNA-ul asupra textelor de lege aflate in dezbatere parlamentara? Legea prevede necesitatea avizului DNA asupra activitatii legislativului? Pentru asta platim o gramada (de ce nu sunt doar 300 inca?) de oameni in Parlament.
  • -1 (3 voturi)    
    DNA sa mai lase propaganda si (Luni, 2 iulie 2018, 21:33)

    N.S. [utilizator]

    sa puna osu la treaba si sa-i salte pe borfasi! cu tot cu judecatori si avocati plimbatori de spagi!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version