Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul Florin Iordache, se reuneşte din nou pentru a vota modificările aduse Codului Penal, cel mai aşteptat fiind controversatul articol 297 privind infracţiunea de abuz în serviciu. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că propunerea ministerului este să existe un prag pentru infracţiunea de abuz în serviciu a cărui valoare să fie echivalentul unui salariu minim brut pe economie, relatează News.ro.Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru a finaliza, printre altele, modificările la Codurile Penale.

Florin IordacheFoto: Hotnews

Florin Iordache spunea că pentru abuzul în serviciu există peste 30 de amendamente care propun prag valoric sau redefinirea infracţiunii. "Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal", a afirmat Iordache. Tot el a spus că astăzi comisia ar putea finaliza dezbaterile, astfel încât raportul să fie înaintat luni Senatului. De altfel, proiectul se află deja pe ordinea de zi de marţi a Senatului, pentru vot.

Şedinţa comisiei este programată de la ora 10.30.

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei, Florin Iordache, a afirmat, duminică, la Antena 3, că "dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal".

"Vrem să închidem odată această definiţie a abuzului în serviciu pentru că prea s-au întâmplat aceste abuzuri în ultima perioadă şi acestea nouă ne-au dat de gândit. Vom discuta, înţeleg că există o propunere din partea Ministerului Justiţiei cu un prag minimal, dar, repet, e foarte important să nu mai existe abuzuri. Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal. Se va merge în civil, se recuperează banii şi gata", a declarat Florin Iordache.

Tot duminică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat la România TV că propunerea ministerului este să existe un prag pentru infracţiunea de abuz în serviciu a cărui valoare să fie echivalentul unui salariu minim brut pe economie.

"Am opinat şi asta este propunerea noastră ca pragul să fie echivalentul unui salariu minim brut pe economie (n.r. - 1.900 de lei), dar nu un salariu net, ci unul brut. Noi am transmis deja aceasta această propune. Dacă valoarea pagubei e mai mare de salariul minim, sigur se pune probelma răspunderii penale, dar judecătorul are instrumente de a individualiza pedeapsa", a declarat Tudorel Toader.

Dezbaterile din comisia specială s-ar putea încheia astăzi. "Cred că mâine (luni - n.r.) vom înainta raportul Comisiei către Senat, care este prima cameră sesizată", a spus Iordache.

De altfel, proiectul se află deja pe ordinea de zi de marţi a Senatului, "sub rezerva depunerii raportului".

"Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu deciziile Curţii Constituţionale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană", conform ordinii de zi a Senatului, care de marţi va intra în sesiune extraordinară. De asemenea, se menţionează că proiectul va fi votat în procedură de urgenţă.

Joi, Florin Iordache susţinea că pentru majoritatea PSD-ALDE nu a fost o prioritate modificarea articolului 297 din Codul penal, ci întreg Codul, iar comisia a dezbătut deja şi votat 270 de articole.

“În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, că este o chestiune care vă preocupă (pe jurnalişti – n.r.), în acest moment avem peste 30 de amendamente cu prag mai mare, prag mai mic sau fără prag sau redefinit şi aşteptăm o poziţie şi din partea Ministerului de Justiţie pentru acest articol, dar, repet, pentru noi nu a fost o prioritate şi nu este nici în continuare o prioritate numai articolul 297 (privind abuzul în serviciu – n.r.). Credem că întreg Codul penal trebuie pus în concordanţă cu directivele, cu deciziile Curţii, cu hotărârile CEDO şi aşa mai departe şi cu Codul de procedură penală, care a fost dezbătut prin Parlament şi în acest moment este supus contolului de constituţionalitate”, a declarat preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei.

PSD Cătălin Rădulescu a propus un prag de 200.000 de euro pentru prejudiciu, în timp ce alţi parlamentari propun introducerea unui prag de 200.000 de lei şi scăderea pedepselor maxime de la şapte la trei ani de închisoare.

În prezent, articolul 297 din Codul penal prevede: "(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA".

Joi, Comisia Iordache a votat aproximativ 100 de amendamente.

Astfel, comisia a abrogat literele d) şi g) din articolul 112 indice 1 din Codul penal, în sensul că pentru spălarea banilor sau constituirea unui grup infracţional nu se mai dispune confiscarea extinsă. Un alt amendament prevede reducerea tuturor termenelor din Codul penal pentru acordarea liberării condiţionate. Astfel, pentru pedepsele mai mici de 10 ani, liberarea condiţionată se dispune după executarea a jumătate din durată, iar pentru condamnaţii care au împlinit 60 de ani, liberarea se dispune după executarea a doar unei treimi din durata pedepsei.