Câteva sute de persoane au protestat duminică seară în faţa Palatului Cotroceni, cerându-i preşedintelui Klaus Iohannis să respecte decizia Curţii Constituţionale şi să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), relatează News.ro, Mediafax și Agerpres.

Protest la Cotroceni impotriva lui IohannisFoto: Facebook/ Andrei Boceanu

Manifestanţii au suflat în vuvuzele, au huiduit şi au scandat lozinci împotriva preşedintelui Iohannis şi împotriva şefei DNA. Oamenii au avut pancarte cu mesaje precum "Iohannis, tu nici nu știi că ești pus de SRI", "Jos statul paralel" sau "Iohannis este un penal".

"Am ieşit să-i transmitem locatarului de la Cotroceni că nu vrem dezbinare. Să ţină poporul unit, tot timpul sunt jigniţi pensionarii şi iată că sunt foarte mulţi tineri aici", a spus un protestatar.

"Sa iasă afară trădătorul, ca să discute cu noi. Nu așa trebuie să fie un președinte de țară, a adus numai probleme. Nu mai vrem un așa președinte care nu vrea să aplice legea și să respecte Constituția. Și dacă el ca președinte nu face asta, de ce noi ca și cetățeni să facem?", a spus un alt protestatar, conform Mediafax.

"Ne deranjează că minte. Dânsul spune că nu vrea penali, însă el a avut vreo șase case. A mințit și singur a făcut șmecherii. (...) El ce crede că suntem copii educați de el la școală? Noi suntem un popor, iar poporul trebuie respectat", a spus un alt manifestant.

"Am fost obligat să ies, obligat să cer drepturile pentru popor dacă el, ca președinte, nu respectă Constituția. (...) Îi cer ca dacă nu are puterea sa plece, măcar sa aibă curajul să respecte Biblia țării, adică Constituția", a mai declarat un protestatar.

Manifestanții au mai strigat lozinci precum "DNA, fără cucuvea" și au agitat pancarte cu mesaje precum "Vrem guvernul nostru, nu guvernul meu", "Run Codruţa", "Prosperitate, nu securitate!".

Potrivit Mediafax, aproximativ 300 de persoane au protestat în fața Palatului Cotroceni, iar potrivit Agerpres numărul acestora s-a ridicat la aproximativ 500.

Preşedintele Klaus Iohannis a evitat, de la publicarea motivării Curţii Constituţionale, să dea un termen pentru decizia în privinţa revocării şefei DNA, spunând că încă nu a terminat de citit motivarea, amintește News.ro.