Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării, acum vicepreședinte al Parlamentului European, a postat pe Facebook un mesaj în care sugerează că rușii au manipulat clima astfel încât să aibă vreme frumoasă la Cupa Mondială, în timp ce ”la noi, la bulgari și la greci avem numai ploaie si furtuni”.

Ioan Mircea Pascu (foto arhiva)Foto: Agerpres

”A observat cineva că, de doua săptămâni de când a început Cupa Mondiala, pe toate stadioanele din Rusia europeană este soare, în timp ce în jur, ma refer la noi, la bulgari și la greci avem numai ploaie si furtuni?

Doua săptămâni - și vor urma încă doua, până la sfârșitul Cupei - Rusia se afla încontinuu într-o zona de înaltă presiune atmosferică, iar cei din jur într-o zonă de presiune joasa”, scrie europarlamentarul.

”Sunt convins ca este vorba exclusiv de efectele încălzirii globale”, adaugă, evident ironic, Ioan Mircea Pașcu.

Ideile lui au primit susținere, într-un comentariu, de la cosmonautul Dumitru Prunariu:

”Ce frumos si nevinovat gandesti Puiu draga. Imi amintesc cand la Moscova in 1980 a fost Olimpiada si era o vreme ploioasa, cu jumatate de ora inainte de deschiderea oficiala deasupra stadionului moscovit s-a facut senin si asa a tinut pana dupa terminarea ceremoniei. Eram acolo in pregatire pentru zborul cosmic. Rusii s-au laudat atunci cu tehologia cu rachete de alungare (sau provocare) a ploii”.

”Tot timpul am avut în minte situația aceea”, i-a răspuns Ioan Mircea Pașcu.