Gabriel Vlase, propus de Klaus Iohannis pentru preluarea funcției de șef al SIE, va fi audiat luni în comisia de control a SIE, ulterior plenurile reunite urmând să dea votul, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Inițial, audierea trebuia să aibă loc joia trecută, însă aceasta a fost amânată pentru data de 2 iulie, de la ora 11.30.

După audiere, se va slabili, în următoarea şedinţă a Birourilor Permanente reunite, data când va avea loc plenul reunit pentru validarea social-democratului la șefia SIE

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat recent, întrebat fiind dacă îl susţine pe Gabriel Vlase la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE), că speră ca acesta să treacă de audierile din comisia parlamentară.

"Trebuie să intre în audieri. Sper să treacă de comisie", a spus luni Liviu Dragnea, la Parlament.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis pe 14 iunie, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a lui Petru-Gabriel Vlase.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.