VIDEO Constanța: Un autocar cu 60 de persoane la bord, cetăţeni din Ucraina, s-a răsturnat; trei copii au ajuns la spital

de A.L.     HotNews.ro
Vineri, 29 iunie 2018, 7:08 Actualitate | Esenţial


Autocar rasturnat
Foto: Captura News.ro
Un autocar cu 60 de persoane, toţi cetăţeni din Ucraina, s-a răsturnat în noaptea de joi spre vineri în judeţul Constanţa, la faţa locului deplasându-se peste 15 ambulanţe, echipaje SMURD şi autospeciale, notează News.ro. În urma accidentului, trei copii au fost răniţi şi transportaţi la spital, iar pasagerii au fost duşi la căminul cultural din Mihail Kogălniceanu. Autocarul venea din Bulgaria şi se îndrepta către Ucraina.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost anunţaţi în noaptea de joi spre vineri de producerea unui accident rutier pe DN2A, în apropiere de intersecţia cu DJ228, între localităţile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu, după ce un autocar în care se aflau 60 de persoane s-a răsturnat pe o parte.

Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise trei ambulanţe SMURD (2 de tip B si 1 de tip C) , zece ambulanţe ale Serviciului Judeţean ( 9 tip B si 1 tip C), o autospecială de descarcerare, un microbuz pentru transport persoane, două autospeciale transport personal şi victime multiple, autospeciala de intervenţie la accidente colective şi calamităţi. 

La faţa locului au fost găsite 60 de persoane, dintre care 49 de copii şi 11 adulţi.  

Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, autocarul răsturnat a fost găsit de un echipaj de ambulanţă care mergea în localitatea Mihail Kogălniceanu la un pacient cu durere toracică. Cadrele medicale au oprit, au acordat primul ajutor şi au sunat la 112.

În urma accidentului, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost transportaţi o fată în vârstă de 10 ani cu traumatism cranian, o fată de 14 ani cu traumatism lombar şi o altă fată de 13 ani cu un traumatism lombar şi unul toracic. Copiii au fost însoţiţi la unitatea medicală şi de o femeie, mama a două dintre fete, aceasta nefiind rănită.  

De asemenea, persoanele din autocar au fost duse la căminul cultural din Mihail Kogălniceanu. În mijlocul de transport se aflau cetăţeni din Ucraina, iar autocarul era înmatriculat în Bulgaria. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, autocarul era condus de un bărbat de 52 de ani din Ucraina, iar accidentul ar fi avut loc din cauza neatenţiei în conducere, mijlocul de transport părăsind carosabilul şi răsturnându-se în partea dreaptă. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




















1067 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică