Circulația rutieră pe DN 13 este oprită pe ambele sensuri de mers miercuri dimineața, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate doua autocamioane, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. O persoană este grav rănită.

Accident rutier (arhiva)Foto: Agerpres

UPDATE:Circulaţia rutieră a fost reluată pe un fir pe DN 13

"Pe DN 13, în localitatea Chendu, judeţul Mureş, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate 2 autocamioane. Cauza producerii a fost depăşirea neregulamentară, impact în urma căruia a rezultat rănirea gravă a unuia dintre şoferi. Circulaţia rutieră este oprită momentan pe ambele sensuri de mers", potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş a anunţat că ambele TIR-uri sunt pe carosabil, iar o persoană dintr-un autovehicul a necesitat descarcerare, fiind predată echipajelor medicale, scrie Agerpres. Unul dintre TIR-uri transporta sticle şi butoaie cu bere, iar al doilea nu avea încărcătură, impactul având loc într-o curbă periculoasă.