Buzz Aldrin și-a dat în judecată doi dintre copiii lui și un partener de afaceri, fostul astronaut acuzându-i de fraudă și exploatarea vârstnicilor. El îi acuză și de defăimare pentru că au sugerat că Aldrin, 88 de ani, suferă de demență și de Alzheimer, noteazăGuardian.

Buzz Aldrin, 88 de aniFoto: Wikimedia Commons

Aldrin, al doilea om care a călcat pe Lună, afirmă că fiul său Andrew și fiica sa Janice - care conduc, împreună, o companie și un ONG al lui Buzz Aldrin - se folosesc de numele lui și de banii companiei pentru ”propriile aranjamente și pentru a se îmbogăți”.

Potrivit plângerii depuse în statul american Florida, Andrew a furat, în ultimii doi ani, aproape jumătate de milion de dolari din conturile tatălui său.

Copiii celebrului astronaut neagă acuzațiile și afirmă că sunt ”foarte dezamăgiți și întristați de procesul nejustificat”.