Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus la Parchetul General o plângere cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret, informează Agerpres.

In Orfelinatul Groazei din Sireat au murit, in total, 1.500 de copiiFoto: IICCMER

Potrivit unui comunicat transmis de IICCMER, plângerea înaintată procurorilor face referire la perioada 1 ianuarie 1980 - 22 decembrie 1989, perioadă în care au murit 340 de minori internaţi în "Orfelinatul Groazei".

"Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv în limbajul localnicilor "Orfelinatul Groazei", a fost înfiinţat în 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicate afecţiunilor neurologice infantile. În perioada 1956 - 2001 au fost internaţi la Siret 8.586 de copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii atât pentru IICCMER, cât şi pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor '80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă aşadar între 01.01.1980 - 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiţii create prin implicarea unor organizaţii filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar două decese", se arată în comunicatul transmis de IICCMER.

Reprezentanţii institutului susţin că majoritatea deceselor din spitalul de la Siret aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc.

Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1 - 4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5 - 10 ani, 11 - 18 ani şi peste 18 ani. O analiză asupra locului de provenienţă a copiilor decedaţi demonstrează faptul că o mare parte a acestora veneau din localităţi din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa etc.