Directorul SRI, Eduard Hellvig, dă asigurări că Serviciul nu e implicat în niciun fel de jocuri de putere, de "menţinere a instituţiei în afara dezbaterilor politice şi de determinare în efortul conjugat de a prezerva securitatea naţională", anunţă Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Eduard HellvigFoto: Agerpres

"Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului Român de Informații într-o zonă a speculațiilor prin afirmații false, acuzații nefondate și calomnierea cadrelor Serviciului. SRI condamnă ferm aceste încercări de denigrare a instituției și îi asigură pe partenerii interni și externi că va ramâne ancorat în misiunile sale care privesc exclusiv securitatea națională. Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, îi asigură pe toți cetățenii României de neimplicare în niciun fel de jocuri de putere, de menținere a instituției în afara dezbaterilor politice și de determinare în efortul conjugat de a prezerva securitatea națională", transmite Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul unui comunicat de presă, remis Mediafax.

În replică, Liviu Dragnea l-a atacat pe șeful SRI, Eduard Hellvig, spunând că nu mai are susținerea sa deoarece a cedat statului paralel. "E bine să nu mai fie implicat în nimic altceva (n.r: SRI), în afară de atribuțiile legale și constituționale. Vin informații despre implicarea efectivă în alte atribuții decât ale lor", a declarat Liviu Dragnea. Întrebat de ce nu îl mai susține pe șeful SRI, Dragnea a răspuns: "a cedat si el statului paralel".

Precizările Serviciului Român de Informaţii vin în contextul în care, în ultima perioadă, au existat mai multe referiri la activitatea SRI. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, că rămâne la conducerea partidului şi a majorităţii parlamentare, precizând că nu îl sperie nici Klaus Iohannis, nici Eduard Hellvig, nici Lucian Pahonţu, nici Laura Codruţa Kovesi, nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta, nici Gabriel Oprea şi nici alţii. Totodată, Marian Vanghelie a afirmat duminică că procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, au fost des la Liviu Dragnea acasă. Vanghelie a lansat afirmațiile după declarațiile liderului PSD potrivit cărora nu îi este teamă de anumite persoane publice.