Consilier PSD: Cred că Liviu Dragnea ar trebui să-și dea demisia / Dacă voi fi exclus din partid, nu e nicio problemă pentru mine

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 24 iunie 2018, 15:28 Actualitate | Esenţial


Liviu Dragnea
Foto: Facebook
​Cristian Toader Pasti, consilier local PSD Târgu-Jiu, spune că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de onoare. Dacă va fi exclus din partid din cauza acestei afirmaţii, consilierul spune că preferă ”să moară în picioare” şi că ”nu se târăşte în genunchi”, scrie Mediafax.

Consilierul local din partea PSD, Cristian Toader Pasti, este membru al partidului din anul 2003. Acesta susţine că liderul PSD Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia, după condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. 

"Cred că ar trebui să-şi dea demisia. Ce gândesc alţii, e treaba lor. Eu cred că ar fi mult mai bine, pentru că şi Victor Ponta, atunci când a fost trimis în judecată şi-a dat demisia, şi din funcţia de prim-ministru şi din funcţia de preşedinte de partid, deşi într-un final a fost achitat. Şi foarte bine, a arătat că a fost nevinovat, dar în momentul in care există o condamnare aşa, eu cred că aşa ar fi bine, să-şi dea demisia de onoare, să vină altcineva şi să mergem inainte, până când se clarifică situaţia domnului Dragnea", a declarat Cristian Toader Pasti.

Preşedintele organizaţiei PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a anunțat că va discuta sancționarea lui Pasti în următoarea ședință a conducerii organizației.

"Este ilogic să emiţi o părere personală în spaţiul public, atâta timp cât eşti înregimentat politic şi, mai mult decât atât, eşti consilier local, pus pe listă de către Partidul Social Democrat. Astfel de atitudini nu mai sunt agreate de către conducerea PSD Gorj, motiv pentru care domnul Cristian Pasti Toader va fi pus în discuţie în următorul Biroul Permanent Municipal al PSD Târgu-Jiu", a anunţat Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj.

În replică, Toader Pasti a spus că îşi menţine punctul de vedere. "Dacă vor considera că am lezat cu ceva oamenii din PSD, Partidul Social Democrat, pot să decidă orice în privinţa mea. Nu e nicio problemă pentru mine. S-ar putea ca timpul să îmi dea mie dreptate. (...) Eu nu pot să mă schimb peste noapte, aşa consider eu, am o judecată, am în spate ani de învăţătură, de facultăţi, mi-am spus o părere, eu nu pot sa mint. Dânşii hotărăsc, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Eu cred că mi-am făcut datoria. Dacă voi fi exlus, nu e nicio problemă pentru mine. Prefer să mor în picioare. Nu mă târăsc în genunchi", a declarat el pentru mediafax.


















4220 vizualizari

  • +18 (18 voturi)    
    Dictatura din partid (Duminică, 24 iunie 2018, 15:41)

    Captain Obvious [utilizator]

    Se va reflecta și în țară. Deocamdată nimănui nu-i pasă. Unii, se pare că, vor asta și sunt mulțumiți. Poate s-au săturat să îi fure din toate părțile. Consideră că după ce își umplu buzunarului le zvârlă și lor ceva. Dar poate copiii lor nu sunt de aceeași părere.
  • +14 (14 voturi)    
    Care partid? (Duminică, 24 iunie 2018, 16:04)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Cloaca asta de hoti, fetida si scarboasa, care si-a anexat tara prin CRIMA si acum o jefuieste dupa plac? Asta numesti tu partid? DA-ti demisia cat nu e prea tarziu, altminteri vei fi COMPLICE la toata TICALOSIILE la care ai participat.
    • +3 (3 voturi)    
      o jefuieste ? (Duminică, 24 iunie 2018, 17:24)

      sareta [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Nu ,au jefuit-o demult ,acum se lupta sa nu raspunda penal ! Au fost insa ajutati la jaf de catre cei platiti de noi sa ne apere de :tradatorii de tara (de 30 de ani n-au gasit niciunul), infractorii privatizarilor,cei care-s
      "impotenti" si nu gasesc originalul dosarului Bechtel, etc
  • +18 (18 voturi)    
    Felicitari ! (Duminică, 24 iunie 2018, 16:11)

    democtrates [utilizator]

    Felicitari dl Toader, in sfarsit si oltenii se trezesc.
    Multumiri din partea celor care cred in dreptate, libertate.
    • -6 (6 voturi)    
      Se baga si el in seama (Duminică, 24 iunie 2018, 17:43)

      Klina [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

      "Consilier local la PSD Târgu-Jiu". Inteleg daca era un greu al partidului, dar asa un tantar care se baga in seama.
  • +4 (4 voturi)    
    Onoare (Duminică, 24 iunie 2018, 16:54)

    Caligula [utilizator]

    Asta nu e un cuvant din vocabularul PSD. Pasti s-ar putea sa fie exclus pentru ca nu vorbeste limba pesedeilor.
  • +5 (5 voturi)    
    ce repede (Duminică, 24 iunie 2018, 17:04)

    nahir [utilizator]

    a sarit cu pupincurismul si obedienta fata de dragnea, tov. pres de partid pesedaco-gorjan.
    Te pomenesti ca daca-i cere dragnea printr-o decizeie de la centru, ca maine sa sara in Jiu, chiar daca nu stie sa inoate, dobi sare. ca deh, asta-i unitatea de partid si nu poti sa cartesti liber.
  • +4 (4 voturi)    
    voi sinteti o problema mare ptr Romania (Duminică, 24 iunie 2018, 17:09)

    Coco Whistle [utilizator]

    cun grup mafiotic, subordoneaza in scopuri personale resursele romaniei, elimina democratia si lucreaza impotriva intereselor romaniei. asta e subminare si inalta tradare. ...si asta fara consecinte ptr vinovati. ceva nu e ok. vrem sa platiti, vrem sa va vedem dupa gratii, vrem sa nu se mai repete in veci acest lucru. cine are interesul sa mentina aceste partide si acesti oameni ca functionari publici in romania sint complici si tradatori, sper ca toti sa plateasca intr-o zi.
  • +1 (1 vot)    
    ce chestie , hm! (Duminică, 24 iunie 2018, 20:50)

    coor [utilizator]

    si io ma gandeam la demisia de oroare ! si nici nu sunt inregimentat politic .


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version