Peste 10.000 de candidați pentru cele 1.600 de locuri de la școlile de poliție

de Redacția     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 iunie 2018, 12:03 Actualitate | Esenţial


Elevi la scoala de politie
Foto: Facebook / Politia Romana
Peste 10.000 de persoane care își doresc să fie polițiști s-au înscris la concursul de admitere la școlile de poliție, informează Inspectoratul general.

Până pe 15 iunie, termenul limită, pe cele 1.600 de locuri la școlile de agenți de poliție s-au înscris 10.363 de candidați ( 8.249 candidați pe 1.300 de locuri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și 2.114 pe 300 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca).

Cei mai mulți candidați sunt băieți, respectiv 5.734. Aceștia vor candida pe aceleași locuri cu fetele, toți având șanse egale, se spune în comunicatul citat.

În această perioadă, candidații se află în etapa de evaluare psihologică și examinare medicală, urmând ca, în perioada 24 august – 3 septembrie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca să organizeze concursul de admitere.

Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor la școlile de poliție se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ. Criteriul privind înălțimea candidaților a fost abrogat.

Proba de verificare a cunoştinţelor va consta într-un test–grilă la disciplinele limba română şi limba străină (limba engleză sau limba franceză, potrivit opţiunii la înscriere). 

Durata studiilor este de 1 an.



















992 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Politistii de azi (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 13:34)

    Zummm [utilizator]

    Militienii de maine.
  • +1 (1 vot)    
    oare ce-i mana pe ei in lupta? (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 15:15)

    revo [utilizator]

    Spiritul de sacrificiu in apararea semenilor? Simtul ordinii? Spiritul de dreptate? Iubirea de lege?

    Sau garantia unui salariu enorm, a unei pensii hipernesimtite, pensionarea la 40 de ani, lipsa totala de responsabilitati cu exceptia obedientei fata de sefii Mafiei transpartinice care-i angajeaza si-i platesc?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version