Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, la Timișoara, că speră ca procurorii să rămână independenţi şi a afirmat că DNA va continua lupta împotriva corupţiei, scrie news.ro.

Laura Codruta KovesiFoto: Captura Privesc.eu

Kovesi a primit vineri, în numele DNA, premiul "Speranţa" pe anul 2017 din partea Societății Timișoara.

”Sunt onorată să primesc acest premiu în numele DNA şi vă mulţumesc pentru cuvintele de apreciere la adresa activităţii noastre. Mesajul de mulţumire vine prin vocea mea din partea tuturor celor care lucrează în DNA: procurori, poliţişti, specialişti, grefieri”, a declarat Kovesi.

Procurorul-şef al DNA a mai spus, în discursul său, că procurorii au datoria de a respecta şi de a căuta adevărul. ”Şi noi ca procurori avem aceeşi datorie: de a respecta şi de a căuta adevărul, de a ne face datoria respectând legea, de a fi oneşti în tot ceea ce facem. Vom continua să facem acest lucru şi pe viitor. Sper ca împreună cu colegii mei ca procuroii să rămână independenţi. Sper să se păstreze stabilitarea instituţională şi legislativă. Sper să avem în continuare legi pe care să le putem folosi şi să ne facem treaba cât mai bine”, a spus şefa DNA.

Kovesi a adăugat că aşteptările din partea societăţii sunt mari, în ceea ce priveşte activitatea DNA, iar acest lucru este unul ”legitim”.

”Aşteptările din partea societăţii în ceea ce priveşte activitatea noastră sunt ridicate, legitime şi încercăm, şi continuăm să ne facem treaba cât mai bine în fiecare zi. Aşa cum am spus de multe ori, independenţa procurorilor, a sistemului judiciar şi o legislaţie eficientă sunt vitale şi sunt premizele fundamentale entru a lupta cu infracţionalitatea, dar şi pentru a lupta cu corupţia, şi în special cu corupţia la nivel înalt. Sperăm ca aceste lucruri să nu se schimbe”, a mai declarat Kovesi.