Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a spus joi că el crede că forţele de ordine şi-au făcut datoria la protestul de miercuri seară din Piaţa Victoriei. Referitor la reţinerea jurnalistului german, Iordache spune că este foarte bine că a fost reţinut, deoarece a încălcat legea şi spune că trebuie să ne conformăm, iar dacă legea este încălcată, aceasta trebuie făcută mai dură, potrivit Mediafax.

Florin IordacheFoto: Hotnews

“Eu cred că forţele de ordine şi-au făcut datoria. Forţele de ordine trebuie să păstreze nişte condiţii minimale pentru cei care vor să poată circula. Dacă eu sau dumneavoastră vrem să trecem prin acea zonă şi nu avem nimic de-a face cu protestele, de ce ni se încalcă dreptul de o liberă circulaţie? Dacă vor să protesteze, am înţeles că e un spaţiu acolo, pot protesta, să spună ce nemulţumiri au”, a declarat Florin Iordache.

Referitor la jurnalistul german reţinut de forţele de ordine miercuri seară, deputatul PSD a spus că a încălcat legislaţia şi este foarte bine că a fost reţinut, afirmând că, dacă legea este încălcată, ea trebuie să fie mai dură, iar ziariştii şi politicienii trebuie să se conformeze.

“Păi dacă a încălcat legislaţia, foarte bine că l-au reţinut. Legislaţia trebuie să fie şi pentru români, şi pentru străini. Sunt convins că forţele de ordine în momentul în care au arestat pe cineva, persoana respectivă a încălcat o normă. Fie că discutăm de Codul penal, fie că discutăm de legea circulaţiei. (…) Dar cei care protestează şi cei care tulbură liniştea publică nu trebuie să sufere consecinţele? În momentul în care cineva organizează mitinguri neautorizate, cineva blochează dreptul meu de liberă circulaţie, e o încălcare a anumitor drepturi. Sub deviza aceasta că protestăm că nu ştiu ce ni s-a năzărit nouă şi blocăm dreptul unor persoane normale la o viaţă normală, la respectarea legislaţiei, nu e normal. Cine încalcă legea, trebuie să facem legea şi mai dură. Trebuie să ne conformăm cu toţii – de la ziarişti până la politicieni”, a adăugat el.