Curtea Supremă cere DNA să precizeze dacă SRI i-a ajutat pe procurori în dosarul în care a fost condamnată Alina Bica

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 19 iunie 2018, 17:24 Actualitate | Esenţial


Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis marţi să trimită o adresă către DNA, pentru a preciza dacă SRI a acordat sprijin procurorilor în ancheta din dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă pentru favorizarea infractorului, scrie Agerpres.

Instanţa a admis în acest sens o cerere făcută de avocaţi, solicitare în baza protocolului de cooperare semnat între DNA şi SRI. În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii susţin că Alina Bica l-a ajutat pe Adriean Videanu "să-şi pună la adăpost" acţiunile pe care acesta le deţinea la SC Titan Mar SA, prin ridicarea abuzivă a sechestrului instituit de procurori în dosarul Romgaz. Videanu este cercetat în acest dosar alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

De asemenea, DNA mai susţine că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-ar fi solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Alina Bica a fugit din țară, ea aflându-se până acum în Costa Rica, împreună cu Elena Udrea, condamnată definitv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Marți, soția omului de afaceri Ovidiu Tender, Nicole, a fost audiată în proces și a spus că Bica s-ar fi mutat în Panama.


















404 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Tender... (Marţi, 19 iunie 2018, 18:03)

    Observator roman [utilizator]

    ...ei, asta e: dacă nu s-ar fi atins de Tender, d-na Bica s-ar fi putut „refugia” și la Vama Veche.

    Cum s-a atins de trezorierul securității (glumesc, mai erau și profesorul Voiculescu, ;i 'discretul bărbat de afaceri' Popoviciu, refugiat la Londra și apărat de fostul şef al FBI Louis Freeh) cum problema a devenit sensibilă... Dar oamenii de nădejde ai vechii/noii securități veghează, vorba lui Nicole Tender: „Așa am auzit, că e în Panama. Probabil am și eu surse.”


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version