Ministerul Public își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care s-au modificat Codurile penal și de procedură penală, afirmând că în prezent sunt analizate toate aspectele de neconstituționalitate, pentru a fi înaintate „subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale”.

Augustin LazarFoto: AGERPRES

„Ministerul Public își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală, fără a fi luate în considerare observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale”, potrivit unui comunicat publicat pe contul de Facebook al Ministerului Public.

Potrivit sursei citate, „la nivelul Ministerului Public este în curs de realizare o analiză a tuturor aspectelor de neconstituționalitate privind modificările aduse legislației penale, care va fi înaintată subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale”.

Proiectul PSD de modificare a Codului de procedură penală a fost votat luni seară târziu, cu câteva minute înainte de ora 22.00, de plenul Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, după ore întregi de dezbateri și după o dezbatere în viteză în Comisia specială condusă de Florin Iordache, care a avut loc în aceeași zi. Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, însă și cei de la PNL și cei de la USR au anunțat că îl vor ataca la Curtea Constituțională.

Ședința de plen a fost condusă de deputatul PSD Gabriel Vlase, cel care a fost propus de președintele Klaus Iohannis la șefia Serviciului de Informații Externe. El ocupă funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Tot Vlase este cel care a condus ședința de plen în decembrie anul trecut, la legile justiției.