Iaşi: 14 copii au ajuns la spital din cauza mâncării de la serbarea de sfârşit de an 

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 17 iunie 2018, 13:49 Actualitate | Esenţial


Spital
Foto: Wikimedia Commons
Un număr de 14 copii din localitatea Dolheşti, judeţul Iaşi, au ajuns duminică la Spitalul de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva", după ce au consumat alimente la serbarea de sfârşit de an, transmite news.ro.

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ a declarat că 11 din cei 14 copii au fost internaţi în spital, după ce s-au simţit rău.

Cu o zi în urmă, aceştia au participat la serbarea de sfârşit de an, la şcoala din localitatea Dolheşti, unde au consumat alimente aduse de acasă.

"A fost o serbare la şcoală, iar fiecare copil a adus de acasă câte ceva de mâncare şi au mâncat la comun. Au rămas internaţi 11 copii, iar starea lor este relativ bună", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ.

Conducerea spitalului ieşean a sesizat Direcţia de Sănătate Publică, urmând a fi identificate alimentele alterate care au cauzat îmbolnăvirea copiilor.



















764 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    bai, nene,.. introduceti niste ore de igiena (Duminică, 17 iunie 2018, 14:08)

    qwerasdf [utilizator]

    in scoli

    sau la scoala ii invata sa se roage la dumnezeu ca o sa-i ocroteasca de e-coli, giardia si hepatita?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version