Președintele Comisiei pentru controlul activității SIE, deputatul PSD Mihai Weber, a declarat joi că Gabriel Vlase, nominalizat de președintele Klaus Iohannis pentru a fi numit în funcția de director SIE, ar putea depune jurământul până miercuri, timp în care va fi audiat și votat în Parlament, relatează Mediafax.

Mihai WeberFoto: cdep.ro

”Eu zic, ca orizont de timp, că nu mai târziu de miercuri ar trebui să fie închisă procedura”, a declarat președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, deputatul PSD Mihai Weber, pentru Mediafax.

El a mai spus că nu știa că președintele Klaus Iohannis îl va nominaliza pe Gabriel Vlase la conducerea SIE.

”Nu știam, dar așteptam o nominalizare. Știți foarte bine că de multă vreme așteptam o nominalizare din partea președintelui. Acum urmăm pașii procedurali. Vom organiza o ședință de comisiei, unde vom da un aviz, un raport care va fi trimis și președintelui României, apoi vor fi convocate cele două camere ale Parlamentului pentru vot”, a menționat Weber.

Întrebat ce îl recomandă pe Gabriel Vlase pentru a fi numit director SIE, Mihai Weber a răspuns: ”Din CV-ul lui Gabriel Vlase reiese că a avut contacte cu instituțiile din sistemul național de apărare”.

Klaus Iohannis l-a nominalizat în funcția de director SIE pe Gabriel Vlase, a transmis joi Administrația Prezidențială.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituția României, o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", se arată în comunicatul transmis de Adminstrația Prezidențială.

Citește și :

Cine este Gabriel Vlase, propunerea lui Iohannis la șefia SIE: vicepreședintele PSD apropiat de Hrebenciuc, ajuns de nevoie în tabăra lui Dragnea