Deputații au adoptat, miercuri, un proiect care propune modificarea Legii audiovizualului pentru a obliga furnizorii de servicii media să subtitreze în limba română filmele și documentarele românești, astfel încât să fie accesibile și persoanelor surde și celor cu deficiențe de auz. Camera decizională este Senatul.

Adriana SaftoiuFoto: AGERPRES

Proiectul inițiat de deputatul PNL, Adriana Săftoiu, semnat 54 parlamentari de la toate partidele, a fost adoptat de Camera Deputaților, prim for sesizat, cu 261 de voturi pentru și o abținere, relatează Mediafax.

Inițiativa propune modificare articolului 42¹ al Legii audiovizualului nr.504/2002, prin introducerea a două alineate: "(4) În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producții cinematografice românești de scurt sau lung metraj, precum și documentare, subtitrate în limba română, obligația subtitrării acestora revenind exclusive în sarcina deținătorului drepturilor de autor. (5) Soluția tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (4) trebuie să permită opțiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran", potrivit actului normativ adoptat de deputați.

Aceste modificări la Legea audiovizualului se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2019, conform sursei citate.

"Consider că această lege ar fi trebuit să fie adoptată de foarte mult timp pentru că practic noi până astăzi le-am luat un drept persoanelor surde și cu deficiențe de auz. La Senat sper să existe aceeași colaborare. Le-am recunoscut acestor oameni un drept care în alte țări este recunoscut de ani de zile", a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL Adriana Săftoiu.

Potrivit expunerii de motive a proiectului în țara noastră trăiesc circa 30.000 de persoane surde și cu deficiențe de auz. Camera Deputaților a votat proiectul în plenul de miercuri în calitate de prim for sesizat, cameră decizională fiind Senatul.